Dupa peste doua saptamani de dezbateri si consultari politice, social- democratii au finalizat "Actul de sesizare" impotriva presedintelui Traian Basescu, si il vor inainta, astazi,
Parlamentului. Documentul final, al carui continut va fi, in sfarsit, dat publicitatii, a fost elaborat de juristii Partidului Social Democrat, impreuna cu cei ai Partidului Romania Mare.

Acuzatiile vizeaza incalcarea repetata a unor articole ale Constitutiei. Actul de sesizare va fi trimis fiecarui Birou Permanent al celor doua Camere. Potrivit Regulamentului in vigoare, Birourile Permanente il vor inainta, la randul lor, Curtii Constitutionale spre avizare, stabilind apoi un termen de dezbatere. Daca si Curtea Constitutionala se va pronunta favorabil, parlamentarii se vor pronunta asupra actului de sesizare, prin vot secret. Initiatorii demersului solicita expres ca, la dezbaterea in plen, sa fie invitat si seful statului, desi prezenta presedintelui la dezbateri nu este obligatorie. In fine, in ipoteza unui vot majoritar in Parlament, este necesara organizarea unui Referendum.

Potrivit senatorului PSD Antonie Iorgovan - care a lucrat la elaborarea documentului, impotriva presedintelui Traian Basescu - au fost retinute acuzatii pornind de la relatiile sale cu institutiile statului, inca de la preluarea mandatului. Printre acestea, se numara incalcarea articolului 102 din Constitutie, care stipuleaza dreptul exclusiv al executivului, si nu al Presedintiei, de a realiza politica externa a tarii, si a articolului 103, deoarece nu a organizat consultari cu partidele politice, inainte de desemnarea primului-ministru. Alte capete de acuzare vizeaza incalcarea articolului 74 (desi nu are drept de initiativa legislativa, a propus pachetul de legi privind siguranta nationala), 87 si 107 (participarea la sedintele Cabinetului in absenta premierului, pe alte teme decat cele prevazute in legea fundamentala).

Un alt articol incalcat, in opinia initiatorilor, este 89 (alegerile anticipate pot fi declansate numai in situatii de criza). Antonie Iorgovan sustine ca Traian Basescu a mai incalcat articolele 28 si 53 (privind secretul corespondentei), si nu exclude posibilitatea de a solicita juristilor PSD sa ceara Curtii Constitutionale precizari, pentru eventualitatea ca referendumul nu ar confirma votul Parlamentului. Actul de sesizare ar mai putea include solicitarea expresa ca Traian Basescu sa-si exprime punctul de vedere, daca Parlamentul poate sa fie suspendat in cazul in care populatia, consultata prin Referendum, nu se declara de acord cu demiterea sefului statului.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.