Dupa aparitia recenta a lui Traian Basescu in cadrul unei emisiuni transmise de postul public de televiziune, a venit si randul lui Calin Popescu Tariceanu, care si-a reluat acuzele la adresa presedintelui. Conform premierului, Basescu ar intentiona sa instituie un "regim de autoritate personala", prin incercarea de a conduce folosindu-se de serviciile secrete si de justitie.

"Eu nu i-am declarat razboi presedintelui si cred ca primul ministru trebuie sa aiba raporturi institutionale cu presedintele. Insa, daca presedintele va continua sa incerce sa transforme Guvernul in anexa sa, sa foloseasca serviciile secrete, sa faca interventii in justitie, daca va continua sa atace si sa dicrediteze PNL sau sa incerce sa-l distruga prin actiunile lui Stolojan, pot sa va spun ca nu voi asista impasibil", a spus Tariceanu intrebat daca mai crede posibila o impacare a sa cu seful statului dupa scandalul "Biletelul".

Premierul a mai precizat ca el nu are o problema cu Traian Basescu, sustinand ca prioritatea sa este sa conduca guvernul, si nu sa intre in polemici publice cu presedintele. In cadrul aceleiasi emisiuni, primul ministru a respins acuzatia formulata de PSD, potrivit careia, in acest moment, Romania nu ar fi guvernata, argumentand ca situatia de pe scena politica nu este o criza, ci, mai degraba, un scandal provocat si mentinut de insusi seful statului. "Scandalurile din ultima vreme au transformat institutia prezidentiala intr-un fel de carciuma, intr-un fel de Golden Blitz, se demonetizeaza activitatea institutiei prezidentiale. Traian Basescu a gresit din start cand a zis ca presedintele trebuie sa fie jucator.

Constitutia spune ca presedintele e arbitru", a sustinut acesta. Premierul a declarat ca presedintele Traian Basescu a incercat, dar nu a reusit sa determine PD sa iasa de la guvernare, desi seful statului a anuntat ca nu a cerut democratilor sa faca acest pas. "Eu ma bucur ca PD a luat aceasta decizie de a ramane la guvernare si nu a cedat presiunilor care s-au facut de la Cotroceni, pe care presedintele le-a negat, dar lucrurile in Romania transpira si se afla orice. Stim foarte bine ca presedintele a incercat si nu a reusit sa determine PD sa iasa de la guvernare", a spus premierul, care a apreciat decizia PD ca fiind una corecta.

Democratii contraataca

In replica la comentariile premierului, presedintele PD, Emil Boc, a catalogat afirmatiile acestuia ca fiind incalificabile. "Mi se pare inadmisibil ca un premier al unei tari UE sa adreseze critici la adresa unei institutii a statului, oricare ar fi ea, cu atat mai mult institutiei prezidentiale. Presedintia este cea mai legitima institutie a statului roman. Gestul premierului mi se pare incalificabil. A cobori nivelul discursului la nivel de carciuma cand e vorba de institutii, mi se pare un atac la fundamentul institutiilor statului de drept prin faptul ca nu exista un respect minimal fata de autoritatile statului’", a spus co-presedintele Aliantei PNL-PD.

Boc a explicat ca institutia prezidentiala, alaturi de Parlament, sunt singurele care au legitimitatea votului direct dat de cetatean, argumentand ca, in democratie trebuie sa se vorbeasca despre institutii, si nu despre persoane. Emil Boc a tinut sa precizeze ca asteapta din partea liberalilor o pozitie oficiala cu privire la modificarea legii referendumului si la demersul de suspendare a lui Traian Basescu, precum si la eventualitatea sustinerii unei motiuni impotriva Monicai Macovei.

Presedintele PD a mai spus ca orice atac nu face altceva decat sa indeparteze sansa unei bune relatii PNL-PD si a dat asigurari ca nu a existat niciodata nici o afirmatie de genul celei vehiculate saptamana trecuta, potrivit careia Basescu ar fi recomandat democratilor sa se retraga de la guvernare. "Nu ma retrag de la guvernare pentru o afirmatie. Dar, toate duc la o concluzie, iar daca aceasta concluzie va fi formulata, chiar si asa adunata cu picatura chinezeasca, evident ca va putea fi fundamentul unor decizii viitoare. Orice atac nu face altceva decat sa indeparteze sansa unei colaborari intre PNL si PD", a opinat Boc.

Referitor la polemicile dintre liderul liberal si cel democrat, purtatorul de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, s-a limitat sa comenteze ca declaratiile acestora fac parte din "jocul firesc al politicii". Conform presedintelui democrat, PD nu s-a decis daca va imparti aceleasi liste cu PNL in ceea ce priveste alegerile pentru Parlamentul European, desi Vosganian considera ca este important ca cele doua partide sa participe pe liste comune.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.