Liberalii au solicitat premierului Calin Popescu Tariceanu restructurarea Guvernului, doar in cazul portofoliilor detinute de membri PNL, a anuntat recent, vicepresedintele PNL, Norica Nicolai.

"Vrem o restructurare compatibila cu standardele performante din Uniunea Europeana, vrem o structura guvernamentala fluida", a declarat Norica Nicolai. Aceasta a afirmat ca in perioada imediat urmatoare va avea loc o evaluare a ministerelor conduse de liberali, dar si a institutiilor publice deconcentrate, din judete.

Norica Nicolai a afirmat ca evaluarea nu va fi politica ci va viza performanta manageriala dar si modul de perceptie al populatiei despre activitatea institutiilor. Mentionam ca premierul Tariceanu a precizat ca descentralizarea administratiei centrale si locale este mult mai importanta decat restructurarea Guvernului, precizand ca deciziile in procesul de descentralizare trebuie sa tina cont mai mult de semnalele din teritoriu decat de hotararile de la centru. "Voi cere din nou ministrilor sa inainteze propunerile de restructurare. Proiectul de restructurare este avansat si cred ca se apropie de final. Descentralizarea este insa un element extrem de important. Trebuie sa vorbim despre el mai mult decat despre restructurare, iar deciziile trebuie luate in functie de semnalele din teritoriu si nu in functie de deciziile de la centru",
promitea in urma cu o saptamana seful Executivului.

In replica, vicepresedintele PD Ioan Oltean, chestor al Camerei Deputatilor, declara, ca partidul sau este consecvent ideii ca, dupa aderarea noastra la Uniunea Europeana, Guvernul ar trebui sa nu mai fie unul alcatuit "dupa gandirea si tipologia lui Adrian Nastase"."Cele doua posturi de viceprim-ministru, care sunt alocate conform algoritmului politic PD, nu au fost ocupate. Cred ca este o dovada ferma ca PD a renuntat la ele. Noi nu le pastram acolo pentru a le ocupa intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. In consecinta, nu poate nimeni sa spuna ca PD nu doreste o restructurare reala a Guvernului", a spus Ioan Oltean. Parlamentarul PD crede ca democratii vor reusi sa-i convinga pe aliatii sai sa restructureze Guvernul pentru ca acesta sa fie aliniat la normele europene. "Nu cred ca trebuie sa sustinem in continuare un guvern constituit gen celui din perioada 2001-2004", a mai spus Ioan Oltean, in opinia caruia, "tara noastra are nevoie de un guvern mult mai flexibil, un guvern subdimensionat in raport cu cel de astazi, ale carui atributii sa fie transferate structurilor teritoriale in asa fel incat descentralizarea sa fie reala si obiectiva".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.