La o zi dupa ce ostilitatile dintre PNL si PD pareau sa fi aplanat conflictul legat de biletelul roz-galbui, liberalii lanseaza un alt scandal. Intr-o demonstratie de forta, premierul Calin Popescu Tariceanu l-a demis ieri pe presedintele ANAF, democratul Sebastian Bodu. In motivatia cu privire la decizia luata, Tariceanu nici macar nu s-a chinuit sa ascunda argumentele care l-au determinat sa recurga la acest gest neprietenesc la adresa PD, recunoscind voalat interesul politic.

"Sebastian Bodu a prezentat public recent o serie de pareri personale legate de taxa pe viciu, de taxa de prima inmatriculare si de Agentia Nationala de Integritate (ANI), care nu au nici o legatura cu calitatea de secretar de stat in care vorbea, ci erau mai degraba declaratii de natura politica", se arata intr-un comunicat al Guvernului in care s-a anuntat demiterea sefului Fiscului.

PD: "E o incalcare a protocolului Aliantei"

Citeste si:

Raspunsul democratilor a venit printr-un comunicat de presa. "Motivele invocate de primul-ministru pentru demiterea lui Sebastian Bodu nu justifica inlocuirea acestuia din functie", sustin democratii, acuzindu-l pe Tariceanu ca prin acest gest incalca protocolul Aliantei. "Decizia de inlocuire din functie a sefului ANAF incalca protocolul Aliantei D.A. (art. 2.1.1.3), conform caruia o asemenea masura poate fi aplicata numai dupa decizia CNC. Acest gest nu denota altceva decit ca premierul si PNL considera protocolul Aliantei D.A. un simplu petic de hirtie."

In rest, democratii se multumesc sa constate "duplicitatea premierului si a PNL" si sa-i sugereze primului-ministru "sa nu arunce guvernarea intr-o criza". In ceea ce priveste vreo masura de reactie rapida la adresa gestului premierului, desi este considerat nejustificat, democratii si-au luat timp de gindire pina luni, cind va avea loc Biroul Permanent. Mai mult, comunicatul a fost insotit de o informare care ii anunta pe ziaristi: "Pina luni, membrii PD nu vor mai face declaratii. Va multumim!".