Legea controlului averilor demnitarilor a intrat in dezbaterea Senatului. Membrii Comisiei pentru Drepturile Omului au discutat pe articole proiectul de infiintare a Agentiei Nationale pentru Integritate. Legea ANI a ajuns la Senat, dupa ce Camera Deputatilor a adoptat o varianta modificata fata de cea initiata de Guvern. PNL si PD considera ca legea a fost golita de continut si spera ca senatorii sa o aduca la forma initiala.

Proiectul legii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) a fost luat, miercuri, intr-o prima dezbatere in Senat, de membrii comisiei pentru drepturile omului, concluzia principala fiind ca infiintarea acesteia ar fi inutila. Senatorii din comisie s-au declarat de acord cu necesitatea controlului averilor parlamentarilor, insa s-au pronuntat pentru imbunatatirea legislatiei actuale in domeniu. Pe de alta parte, ei s-au declarat de acord cu varianta adoptata de Camera Deputatilor si au anuntat ca vor studia amendamentele Ministerului Justitiei, care se apropie de forma initiala a proiectului de lege.

De asemenea, senatorii mai au de studiat, din punct de vedere al constitutionalitatii, nu mai putin de 61 de amendamente depuse de senatorii PRM Gheorghe Funar, Claudiu Tanasescu si Valentin Dinescu. Dintre cei 11 membri ai comisiei, au fost prezenti la dezbaterile generale 5, trei fiind "absenti motivati", potrivit presedintelui comisiei, senatorul UDMR Gyorgy Frunda. Conform lui Frunda, comisia s-a aflat in cvorum, iar votul pe marginea proiectului legislativ s-a amanat pana cand membrii comisiei juridice vor formula, la randul lor, saptamana viitoare, un punct de vedere, pentru redactarea unui raport comun. Comisia pentru drepturile omului a amanat luarea unei decizii pe marginea proiectului legislativ pana in prima sedinta din urmatoarea sesiune parlamentara, care incepe in 5 februarie.

Ministerul Justitiei: "ANI nu este o cerinta a Comisiei Europene"

Reprezentantii Ministerului Justitiei (MJ) au afirmat, ieri, in cadrul dezbaterilor din comisia senatoriala pentru drepturile omului, ca infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate (ANI) nu este o cerinta a Comisiei Europene. "Niciodata Uniunea Europeana nu va impune o chestiune foarte concreta. Avem din partea grupului de state impotriva coruptiei (denumit GRECO 2005) o recomandare pentru elaborarea unui sistem unitar de control al averilor parlamentarilor", a spus secretarul de stat in MJ, Katalin Kibedi, raspunzand intrebarilor membrilor comisiei. Una dintre concluziile comisiei, exprimata la finalul dezbaterilor de presedintele acesteia, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, a fost ca, in cele 26 de tari membre ale UE, nu exista nicaieri o agentie similara, in marea majoritate a statelor europene, ca de exemplu in Spania, Ungaria, Cehia si Austria, controlul averilor facandu-se de catre institutiile ai caror membri sunt controlati.

PSD si PNL nu vor o institutie noua pentru controlului averilor

Citeste si:

Reprezentantii PSD si PNL din comisia senatoriala pentru drepturile omului s-au declarat, miercuri de acord cu ideea necesitatii controlului averilor demnitarilor si functionarilor publici, sustinand insa necesitatea imbunatatirii legislatiei actuale si nu infiintarea unei noi institutii cu acest rol. "Avem suficiente institutii care sa faca acest lucru’, a aratat senatorul social-democrat Ion Vargau. La randul sau, senatorul liberal Mihail Lupoi, a afirmat ca infiintarea ANI este necesara, cu conditia "sa aiba instrumente pentru control si sanctionarea infractiunilor".

Macovei, informata "institutional" ca nu s-a tergiversat legea ANI

Cu o intarziere de o saptamana, provocata de absenta ministrului justitiei, Monica Macovei, de la precedenta sedinta de guvern, premierul Calin Popescu Tariceanu a reusit sa-i raspunda "institutional" Monicai Macovei in legatura cu acuzatiile pe care aceasta i le-a adus in presa saptamana trecuta. Potrivit purtatorului de cuvant al Executivului, Oana Marinescu, in sedinta din aceasta saptamana, premierul i-a prezentat ministrului justitiei o cronologie a discutiilor din cadrul Cabinetului cu privire la legea ANI. Oana Marinescu pretinde ca din respectiva cronologie a rezultat ca in nici un caz Calin Popescu Tariceanu nu a tergiversat adoptarea de catre guvern a proiectului legislativ propus de Monica Macovei.

Aceasta din urma declarase saptamana trecuta - mai intai in publicatia EU Observer si mai apoi in presa interna - ca insuccesul adoptarii legii privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate in forma propusa de Ministerul Justitiei, a fost cauzata si de atitudinea primului ministru, care nu a sustinut de la bun inceput respectivul proiect. In replica, premierul afirmase la acea vreme ca "Doamna Macovei nu trebuie sa considere ca orice proiect cu care vine dansa este perfect.

Acest proiect prezentat de doamna Macovei a facut obiectul unei discutii, al unei dezbateri si al unei negocieri intre partidele Coalitiei, dupa care s-a venit cu el in guvern si a fost adoptat intr-o sedinta la care a participat si presedintele Basescu". (A. M. PRESS)