Dupa reintrarea in primele randuri ale partidului, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, si-a reluat in acest an si obiceiul sarbatoririi zilei sale de nume inconjurat de multime, cum facea odinioara la Palatul Cotroceni.

Anul trecut, adus fiind de fostii subalterni la conditia de simplu senator PSD, Ion Iliescu s-a retras de Sarbatori la resedinta de la Scrovistea, unde l-a prins si Sfantul Ion. Doar cateva zeci de persoane, apropiati si colegi de la partid, s-au deplasat acolo pentru a-l felicita si a-i duce cadouri. Au fost prezenti atunci Adrian Nastase, Corina Cretu, Nicolae Vacaroiu, in timp ce Mircea Geoana era plecat in Statele Unite. Atmosfera a fost sobra si tensionata. Anul acesta insa, "zambetul prezidential" a revenit aproape in intregime. Ieri, la biroul sau din Strada Atena au venit cateva sute de simpatizanti sa-l felicite cu ocazia zilei onomastice.

A fost prezent de aceasta data si presedintele PSD,Mircea Geoana, care i-a oferit cadou volumul "Viata si mostenirea lui Nelson Mandela, in drumul catre libertate". I-a urat "multa sanatate, ca e mai buna decat toate". Geoana a stat putin, grabit sa plece la supermarket la cumparaturi, motivand ca are in familie sase persoane care isi aniverseaza onomastica.