In previziunea momentului cand, la Parlamentul European, pe 8 ianuarie, partidele de extrema-dreapta din Europa (printre care si PRM) vor forma propriul lor grup parlamentar, publicam un serial in care incercam sa sintetizam datele despre prezenta, doctrinele si principalele pozitii politice caracteristice acestor partide. Demersul nostru incearca sa reia cat mai multe dintre datele si comentariile continute in documente oficiale ale unor institutii sau organisme internationale sau europene, sau in pozitii exprimate de analisti, jurnalisti sau oameni politici, limitand la minimum comentariile proprii, tocmai pentru a oferi o panorma cat mai comprehensiva asupra perceptiei fenomenului pe scara europeana.

"We zeggen wat * denkt" ("Noi spunem ceea ce voi ganditi") - acesta este sloganul de campanie al partidului Vlaams Block, astazi Vlaams Belang. Si, in consecinta, se aliaza intre ei. Aceasta este explicatia care circula acum la Bruxelles, in asteptarea momentului de la 8 ianuarie, cand partidele de extrema-dreapta si nationaliste din UE (printre care si PRM) urmeaza sa se reuneasca intr-un grup distinct la nivelul Parlamentului European, cel al "Nationalismului luminat". Interesanta formulare, dar este oare si realista? Nu, caci modalitatile politice adoptate de statele europene in legatura cu acest tip de partide au fost, in mare, de doua feluri.

Prima a fost incercarea "de tip Hamas", adica o legitimare prin venirea lor la guvernare sau cooptarea in coalitiile de guvernamant. Reactiile internationale, vezi cazul Haider, au facut ca solutia sa devina imposibil de mentinut pe termen mediu.

A doua solutie a fost incercarea de izolare internationala. Un exemplu in acest sens este modul in care oficialii europeni au evitat si evita in continuare orice contact al unei personalitati de la Bruxelles aflate in vizita in Romania cu conducerea partidului sau cu liderul sau. Sau, in cazul aceluiasi lider de partid, interdictia de colaborare care a fost data PSD-ului de catre Internationala Socialista, fapt recunoscut de Mircea Geoana intr-un interviu dat in exclusivitate ziarului nostru. Numai ca nici unul dintre demersuri nu a avut un succes real in masura in care, pe de o parte, nu a influentat major optiunile electorale si, pe de alta parte, a intarit convingerea liderilor partidului respectiv ca, in lipsa unor aliante posibile pe plan intern, singura solutie ramane castigarea totala a puterii. Si, tehnic vorbind, atata timp cat nu incalca Constitutia, fiind partide parlamentare, raman in legalitatea democratiei.

"Exemplul" Le Pen si baza ideologica comuna

Un rationament simplist? Sa luam un exemplu concret: Jean Marie Le Pen este recunoscut vinovat de Curtea de Casatie (14 ian.1971) pentru apologia crimelor de razboi, pentru editarea unui disc intitulat "Cel de-al treilea Reich. Voci si cantece ale revolutiei germane". Pe coperta discului care contine, printre altele, "Imnul partidului nazist" si "Traiasca Hitler!" se poate citi: "Ridicarea la putere a lui Adolf Hitler a fost caracterizata de o puternica miscare de mase, in definitiv populara si democratica deoarece el a invins in urma unei consultari electorale normale, circumstanta in genere data uitarii". Dar daca, de fapt, nu despre Hitler voia el sa vorbeasca, ci despre o problema de fond a oricarui sistem democratic?

Citeste si:

Pe fond, explicatiile ar trebui sa fie mult mai nuantate. Pe masura noilor dimensiuni ale acestui fenomen politic care ingrijoreaza Europa si se constituie ca un semnal de alarma deosebit de serios pentru ceea ce inseamna viata democratiilor traditionale. Exista o baza comuna ideologica? Da, raspunde GĖlĖ-Ahanhanzo, raportorul special asupra formelor contemporane ale rasismului, discriminarii sociale, xenofobiei si intolerantei al Comisiei pentru drepturile omului din cadrul UNHCHR, in textul prezentat la Conferinta mondiala de la Geneva (21 mai-1 iunie 2001):

1. Rasismul si discriminarea rasiala. Rasismul caracterizeaza extrema dreapta; militantismul in favoarea puritatii "rasei albe" si a "suprematiei albe" este un denominator comun al acestor organizatii; adesea, ele promoveaza si o puternica tendinta catre anti-semitism.

2. Ultranationalismul. Fundamental, toate aceste partide militeaza in favoarea crearii unui stat-natiune pur din punct de vedere cultural, ceea ce presupune trimiterea acasa sau asimilarea completa a strainilor; sunt si in favoarea "preferintei nationale" in domeniile economic si social, mai ales pe piata muncii.

3. Xenofobia. Cea mai mare parte a partidelor de extrema dreapta exploateaza la maximum angoasele alegatorilor care se tem ca tara lor va fi invadata de straini si ca acestia vor acapara locurile de munca (si, in consecinta, vor fi cauza pentru care ei vor fi trecuti in somaj), comit delicte, distrug sistemul existent de valori morale si raspandesc diferite boli.

4.Economie. Numeroase partide si organizatii de extrema dreapta adopta o ideologie economica social-protectionista si considera ca strainilor ar trebui sa le fie interzis accesul la totalitatea sau la cea mai mare parte dintre mecanismele de protectie sociala. In consecinta, in scopul de a castiga alegatori care se tem sa-si piarda statutul social, partidele de extrema dreapta se servesc de imigranti si de populatiile minoritare ca de niste tapi ispasitori, descriindu-i drept cersetori care sufoca serviciile de securitate sociala si nu pot fi asimilati".

Autorul raportului anunta ca, in Romania, "seful Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, a obtinut 30% din voturi la alegerile prezidentiale din decembrie 2000. Partidul sau a obtinut si 28% din locurile din Parlament. Partidul Romania Mare este cunoscut pentru incitarile sale la ura de rasa la adresa Rromilor si a altor minoritati care traiesc in Romania."