Cei mai multi dintre alesii nostri au ramas in tara, alaturi de familie- sotii, nepoti sau prieteni, in localitatea de resedinta, la parinti sau in casele de vacanta. Cu totul altfel vor sta insa lucrurile de Revelion, in special pentru membrii cabinetului Tariceanu, dar nu numai pentru acestia. Cum Revelionul actual, denumit simbolic "Revelionul Integrarii" merita sacrificii, membrii cabinetului Tariceanu vor sta alaturi si in ultima zi a anului, pe tot parcursul unor manifestari festive care vor incepe pe 31 decembrie in curtea Palatului Victoria, vor marca trecerea dintre ani in Piata Revolutiei si se vor prelungi, incepand cu 1 ianuarie, la Sibiu, viitoare capitala europeana.

Pe parcursul acestor festivitati, presedintele Traian Basescu se va afla, temporar, alaturi de primul-ministru Calin Popescu- Tariceanu, iar liderii puterii se vor intersecta cu liderii opozitiei, facand eforturi sa uite, pentru cateva momente, de orice disensiuni legate de viitorul aliantei sau de alegerile anticipate.

Regele Mihai

Majestatea Sa Regele Mihai, insotit de regina Ana, principesa Margareta si principele Radu, au primit, duminica, zeci de colindatori la domeniul regal din comuna aradeana Savarsin, informeaza corespondentul NewsIn. Familia regala a Romaniei a dorit sa pastreze, si in acest an, traditia de a primi colindatori la Castelul din Savarsin, in preajma Craciunului. Astfel, duminica, la orele amiezii, portile castelului s-au deschis, iar zeci de colindatori au facut urari familiei regale. Principele Radu i-a facut, cu aceasta ocazie, Regelui Mihai o surpriza. Majestatea Sa a primit o replica a unui birou, care a fost confiscat de comunisti, din castelul de la Savarsin, in anul 1948. (Rompres)

Traian Basescu

De Craciun, seful statului, insotit de ofiterii SPP care ii asigurau protectia, a facut o scurta "baie de multime" in Cismigiu, incheiata la patinoar. Asa cum ne-a obisnuit, Traian Basescu a discutat cu bucurestenii aflati la plimbare in parc si s-a fotografiat cu cativa admiratori. De Revelion, Traian Basescu va continua traditia din ultimii ani si se va alatura bucurestenilor in Piata Universitatii si in Piata Revolutiei. Pe 1 ianuarie, seful statului va sarbatori la Sibiu prima zi in a aderarii Romaniei.

Calin Popescu Tariceanu

Dupa ce si-a petrecut Craciunul discret, departe de ochii presei, primul-ministru se va alatura bucurestenilor in noaptea de Revelion. Departamentul de Protocol al Guvernului a organizat un adevarat "Revelion al Integrarii", la care vor participa, alaturi de seful executivului, ministri si consilieri de stat ai actualului cabinet. Potrivit programului oficial, in ultima noapte a anului 2006, premierul Calin Popescu Tariceanu va marca, intr-un mod cat mai festiv, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Pe 31 decembrie, la ora 20, seful executivului va inalta, la Palatul Victoria, steagul Uniunii Europene, care isi va gasi locul pe cladirea guvernului, alaturi de drapelul Romaniei. Apoi, membrii cabinetului vor participa la Gala Ateneului Roman, urmata de un o receptie. La ora 23:45, premierul si ministrii se vor alatura bucurestenilor, in Piata Universitatii si in Piata Revolutiei, iar a doua zi, acestia vor participa la festivitatile de la Sibiu.

Adrian Iorgulescu (PNL)

Ministrul liberal al culturii, Adrian Iorgulescu, nu a avut timp sa simta ca e in vacanta: "Am petrecut toata perioada in Bucuresti, lucrand la proiecte pe care trebuie sa le finalizez in plan profesional. Apoi, ca orice crestin, am petrecut mai mult timp cu familia." Pentru Adrian Iorgulescu, in calitate de membru al guvernului, Revelionul va fi o sarbatoare cat se poate de oficiala: "Proiectele sunt mai degraba de natura oficiala decat personala, intrucat voi fi, impreuna cu membrii guvernului, la Revelionul Integrarii. Acesta include, printre altele, o Receptie de gala oferita de premierul Calin Popescu-Tariceanu la Ateneul Roman, apoi, Anul Nou va fi marcat de manifestarile din Piata Universitatii si din Piata Revolutiei."

Citeste si:

Prima zi din an, Adrian Iorgulescu si-o va petrece la Sibiu "in calitate de gazda a evenimentelor legate de proiectul "Sibiu-capitala europeana", unde si-au anuntat participarea seful statului, Traian Basescu si primul-ministru Calin- Popescu Tariceanu, alaturi de alti membri ai actualului cabinet si reprezentanti ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti. "Sper sa participe cat mai multi romani", ne-a marturisit ministrul culturii, "deoarece vor fi diverse spectacole de inalt nivel."

Antonie Iorgovan (PSD)

Senatorul PSD Antonie Iorgovan isi imparte timpul intre familie si obligatiile politice. "Eu fiind banatean de origine si facand politica in Prahova, ca sa mentin armonia in familie, dar si in viata politica, trebuie sa ma impart. De Craciun, am sosit la casa mea de vacanta, construita pe pamantul natal, mostenit de la parinti in Caras- Severin, pe Valea Dunarii, unde ma aflu si acum. Am petrecut Craciunul alaturi de prieteni vechi de familie." Potrivit domniei-sale, "dupa ce ajungi persoana publica, este greu sa-ti mai faci prieteni.

Desigur, exista prieteniile politice, dar nu sunt acelasi lucru." Anul acesta, Antonie Iorgovan va sarbatori de doua ori Revelionul, odata in Prahova si apoi in Bucuresti: "Zilele acestea, ma voi retrage in Prahova. Pe 28 decembrie, potrivit traditiei partidului, vom organiza un pre-revelion la Campina. Liderul judetean, Marian Saniuta, se ocupa de organizarea evenimentului, deoarece noi, ploiestenii, avem cateva sarbatori, printre care si aceasta, in spiritul traditiei prahovene, pentru asezarea raporturilor dintre oameni pe baze reale.

Politica nu se face numai in birou, dand sarcini si chemandu-i pe oameni la sedinte. Ei trebuie sa se simta in partid ca intr-o familie. Pe 31 decembrie voi fi in Bucuresti, insa, datorita problemelor legate de sanatate, nu voi putea participa la sarbatorirea din Piata Revolutiei." Desi "vacanta de iarna" este in plina desfasurare, Antonie Iorgovan face deja planuri pentru 2007: "Vom incepe prin a promova o serie de proiecte legate de integrare. Pentru atragerea de fonduri europene, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, avem nevoie de proiecte concrete, pe domenii de activitate." Senatorul PSD a tinut sa ne sublinieze ca, desi membru al opozitiei, nu este adeptul alegerilor anticipate "in acest moment, in care tara are nevoie de stabilitate din punct de vedere politic."

Corneliu Vadim Tudor (PRM)

De Craciun, liderul Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim- Tudor a stat acasa, la Bucuresti. Pe langa timpul alocat familiei, acesta a lucrat intens pentru lansarea noului post de televiziune al PRM, Cosmos TV, a carui inaugurare se apropie vertiginos. Acum, liderul PRM se pregateste sa plece la sora sa, in Bran, unde se va reuni intreaga familie. Acolo va ramane pana dupa Revelion, mai ales ca asteapta si cativa colaboratori apropiati. Liderul PRM isi pune mari sperante in anul care vine, atat in plan politic, in asteptarea alegerilor anticipate, dar si in plan personal. Si aceasta, pentru ca anii fara sot i-au adus intotdeauna noroc. "De pilda, m-am nascut in 1949, am debutat la Radio in 1965, am terminat liceul si am intrat la facultate in 1967, am absolvit facultatea in 1971, am facut Scoala de Ofiteri in Rezerva in 1975, m-am casatorit in 1987", ne-a marturisit Corneliu Vadim-Tudor.

Verestˇy Attila (UDMR)

Pentru senatorul UDMR Verestˇy Attila, familia- in special nepoatele sale, trec pe primul plan. "Toata perioada sarbatorilor o voi petrece, in continuare, impreuna cu familia, in Bucuresti. Am doua nepoate, prima in varsta de doi ani si sase luni, iar cea de-a doua, in varsta de numai patru luni- asa ca problema sarbatorilor este rezolvata intr-un mod cat se poate de simplu, voi fi alaturi de ele si de restul familiei, inclusiv de Revelion." Cu exceptia timpului petrecut in Bucuresti, acesta are planuri sa mearga, desigur, tot impreuna cu nepoatele, "cateva zile si in Harghita."