Nemultumiti ca numai Mircea Toader (PD) va fi supus votului Parlamentului - solutie pe care batusera palma in cursul zilei toti factorii constitutionali, in frunte cu presedintele Basescu - democratii au pretins, ieri seara, ca liberalul Vosganian nu are ce cauta pe locul lasat liber de Pogea

"Nu se poate pune in discutie locul lui Pogea. Din punct de vedere constitutional, acea pozitie nu mai poate fi ocupata", a afirmat presedintele PD Emil Boc, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, avuta dupa ora 21. In acest timp, democratii Videanu si Berceanu intrau pe poarta Palatului Victoria, unde liberalii si udemeristii imparteau ce a mai ramas dupa plecarea PC. Discutiile PNL-UDMR au fost blocate, liberalii fiind nevoiti sa se reaseze la masa tratativelor cu PD. Conform surselor noastre, democratii au revenit asupra deciziei pentru a determina ca si Varujan Vosganian sa fie supus votului in Parlament. "Mi se pare caraghios. Unii uita de ieri pana azi ce am discutat. Dar daca au aparut mici temeri, iar colegii nostri inteleg ca Vosganian trebuie sa mearga de mana cu el (cu Toader - n.red.) nu este nici o problema", a comentat liberalul Bogdan Olteanu suceala democrata. La ora inchiderii editiei, la Palatul Victoria, reprezentantii PD intorceau problema pe toate fetele impreuna cu liberalii Radu Rusanu, Traian Remes si Radu Stroe.

Democratii au fost lasati in ofside chiar de catre liderul de la Cotroceni. Preocupat sa mane vaca de muls (MEC) pe islazul PD, presedintele-jucator s-a incurcat in itele Constitutiei. Intrucat Legea fundamentala prevede ca in cazul schimbarii configuratiei politice a Cabinetului, Parlamentul trebuie sa aiba un cuvant de spus, Basescu s-a gandit, initial, ca aceasta procedura trebuie aplicata tuturor celor trei candidati la fotoliul de ministru. Ulterior, dupa o discutie cu premierul, presedintii Camerelor si consultarea Curtii Constitutionale si-a dat seama ca lucrurile stau altfel: numai cel propus de PD la MEC va fi adus in fata Legislativului. Asa incat democratii au emotii mari pentru ca aritmetica Parlamentului nu arata a le fi favorabila. Candidatul lor ar putea fi trantit la vot, situatie ce le-ar dauna la imagine.

Prin furcile Parlamentului

Democratul Mircea Toader, propus pentru preluarea portofoliului Economiei si Comertului (MEC), este singurul dintre ministrii nominalizati pentru care se va cere aprobarea Parlamentului. Aceasta pentru ca la conducerea MEC s-a aflat un reprezentant al PC, formatiune care s-a retras de la guvernare. Presedintele Senatului si cel al Camerei Deputatilor, Nicolae Vacaroiu si Bogdan Olteanu, au precizat ieri ca Parlamentul va vota doar propunerea de ministru al Economiei, urmand ca seful statului sa semneze nominalizarile pentru Ministerul Agriculturii si pentru functia de ministru de stat.

Aceasta solutie a fost gasita prin implicarea "tuturor factorilor constitutionali: presedintele Romaniei, primul-ministru, presedintii celor doua Camere, cu consultarea Curtii Constitutionale", a sustinut Olteanu. La randul sau, Nicolae Vacaroiu a explicat: "La Ministerul Economiei, post ce a apartinut lui Codrut Seres, a venit o propunere de la PD. Pe cale de consecinta, premierul trimite maine (n.r. - astazi) Parlamentului o scrisoare cu nominalizarea, ce va fi audiata in comisiile economice si de industrie si va fi audiat, pana joi (maine n.r.) la pranz. Luni, pe 11 decembrie, in plenul celor doua Camere, va fi supus votului, prin vot secret cu buletin", a completat Vacaroiu.

El a precizat ca Varujan Vosganian nu va fi audiat de Parlament, pentru ca el nu va ocupa locul de vicepremier al conservatorului Bogdan Pascu, ci al democratului Gheorghe Pogea, ramas vacant dupa demisia acestuia.

Pe de alta parte, presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a spus ca, pentru a valida candidatura lui Mircea Toader la MEC, trebuie sa fie intrunite 235 de voturi in Parlament si ca, daca aceasta conditie nu se va indeplini, va exista o alta propunere.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.