Democratii se pregatesc de completarea Biroului Permanent National (BPN). Pentru ca anul trecut nu au fost alesi decat cinci secretari executivi ai PD, din 14, cat ar fi trebuit sa fie in cadrul BPN, la inceputul lunii decembrie vor avea loc noi alegeri pentru ocuparea celor 9 functii vacante de secretar executiv.

Miza este importanta, avand in vedere faptul ca membrii Biroului Permanent National al PD organizeaza si conduc intreaga activitate interna si internationala a partidului intre doua sedinte consecutive de CNC.

Batalia pe cele 9 locuri disponibile se anunta a fi apriga. Pana acum sunt vehiculati 12 posibili candidati, dar pana la data limita de depunere a candidaturilor pot aparea si surprize. Posibilii candidati afiseaza o atitudine oscilanta, ar vrea sa candideze, dar nu sunt hotarati, si mai asteapta ...sa cresca suspansul.

Miza functiei

Numarul candidatilor posibili la functia de secretar executiv al PD poate fi de doua ori mai mare decat numarul posturilor vacante, in ordinea voturilor obtinute.

Candidaturile trebuie sa fie depuse in scris, la presedintele PD, Emil Boc, pana pe 5 decembrie. Dupa alegeri, in prima sedinta a BPN, membrii Biroului Permanent stabilesc responsabilitatile fiecarui secretar in parte, pe domenii sau proiecte politice.

Totodata, secretarii executivi ai PD isi pot exprima public pozitia partidului numai in problemele specifice domeniului lor de activitate.

Numai ca absentele i-ar putea costa scump. Daca lipsesc nemotivat de la trei sedinte ale Biroului Permanent National, automat vor fi demisi din functie si vor fi declansate alegeri in prima reuniune a Consiliului National de Coordonare.

Hotarare

Din lista cu democratii care aspira sa devina secretari executivi ai PD, numai cativa au recunoscut ca sunt hotarati sa candideze pentru functia de secretar al PD.

Astfel, deputatul de Neamt Marius Rogin ne-a declarat ca este " hotarat sa candideze". La fel si democratul Costica Canacheu, care a spus ca isi pregateste o candidatura. " Am candidat si anul trecut si este foarte probabil sa candidez si anul acesta", a declarat Canacheu.

Hotarat, senatorul PD Dan Carlan ne-a anuntat ca si-a depus candidatura pentru functia de secretar executiv al PD luni. "Da, candidez. Mi-am depus si candidatura", a recunoscut senatorul Dan Carlan.

Indecisii - cei mai multi

Pentru ca vor sa mentina suspansul, exista si democrati care nu zic nici da, nici ba in legatura cu candidatura la functia de secretar executiv al PD. Unul dintre democratii despre care se spune ca isi doreste o functie in BPN este ministrul transporturilor, Radu Berceanu. Pana acum insa ministrul democrat nu a declarat nimic in legatura cu o eventuala candidatura la functia de secretar executiv.

Liderul deputatilor democrati, Cristian Radulescu, a spus ca mai are timp sa se gandeasca. "Nu m-am decis inca, este posibil, dar ma mai gandesc pana saptamana viitoare".

La fel de nehotarat este si deputatul Radu Dragus. "Nu sunt foarte sigur. Eu as vrea sa ajung si ministru, dar o sa ma gandesc pana vineri daca imi depun candidatura ", a spus Dragus.

Si senatorul PD Nicolae Neagu doreste sa mai reflecteze inainte de a-si depune candidatura pentru functia de secretar executiv."O sa mai reflectez. Nu stiu sigur, dar pana vineri ma hotarasc", a spus Neagu.

O atitudine oscilanta a avut-o si fostul premier Gheorghe Pogea, care spune ca pana acum nu a luat in calcul aceasta posibilitate. Pogea pare multumit de functia pe care o detine in Comisia Economica a PD, chiar daca nu este una de conducere. "Nu m-am gandit pana acum. Oricum, poti sa faci politica si fara sa ocupi functii de conducere. Functiile sunt trecatoare, iar eu sunt multumit cu ce fac acum", ne-a declarat fostul vicepremier Pogea.

Celebra blonda din PD, Elena Udrea, este la fel de nehotarata ca pana acum. Preocupata de problemele pe care le are cu Mugur Ciuvica, Udrea a spus ca se va mai gandi pana vineri daca va candida sau nu pentru functia de secretar executiv.

Surpriza a venit din partea deputatului PD Valentin Iliescu. Numele sau era vehiculat printre cei care vor candida la functia de secretar executiv, dar Valentin Iliescu a dezmintit zvonurile. Democratul a spus ca nu va candida la alegerile pentru functia de secretar executiv, pentru ca doreste sa conduca o organizatie PD de sector si sa candideze la viitoarele alegeri pentru primariile de sector.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.