Intre ministrii liberali si parlamentarii partidului au aparut tensiuni majore. Gheorghe Flutur, ministrul agriculturii, Mona Musca, ministrul culturii, Ionut Popescu, ministrul finantelor, si Mircea Cinteza, ministrul sanatatii, au fost chemati ieri dimineata la parlament pentru o intrevedere cu parlamentarii PNL.
Timp de o ora, cei patru ministri au fost criticati pentru ca, la o luna dupa ce au ajuns la guvernare, nu au fost in stare sa schimbe sefii directiilor descentralizate. "Am preluat puterea la Bucuresti, dar in teritoriu ne conduc tot pesedistii", a spus revoltat un deputat liberal, care a adus ca argument faptul ca sefii acestor directii fac controale peste controale.

Rusanu zgiltiie scaunul lui Ionut Popescu

Cel mai expus a fost ministrul finantelor. Lui Ionut Popescu i s-a reprosat ca sefii Garzii Financiare din teritoriu si cei ai Directiilor de Finante Publice sint in continuare cei numiti de PSD.

Potrivit unor surse liberale, parlamentarii au sustinut ca, in multe judete, Garda Financiara da certificate de buna purtare firmelor protejate de PSD si hartuieste oamenii de afaceri ai PNL. Ionut Popescu a trebuit sa faca fata acelorasi acuzatii si din partea conducerii liberale care, marti seara, l-a pus in discutia comitetului executiv. Cel care a condus revolta impotriva lui Popescu a fost vechiul pretendent la portofoliul finantelor, Dan Radu Rusanu.
Popescu a iesit insa cu fata curata, fiind aparat si de premierul Calin Popescu-Tariceanu, care le-a spus liberalilor ca ministrul nu are pirghiile necesare inlocuirii sefilor de directii financiare. Parlamentarii au cerut insa ca, prin orice mijloace, fie si prin modificarea legislatiei, sa se schimbe puterea in teritoriu. Solicitarea nu a fost acceptata deocamdata de conducerea liberala, care a promis ca "problemele" se vor rezolva din mers.

Tariceanu supara PD

Pe de alta parte, si la o sedinta a PD au iesit la suprafata nemultumiri legate de refuzul premierului Tariceanu de a numi in guvern persoanele nominalizate de PD. Parlamentarii democrati au cerut ieri interventia presedintelui partidului, Emil Boc, pentru a-l determina pe colegul sau de alianta sa urgenteze aceste numiri.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.