Co-initiatorul platformei a reactionat la scrisoarea "inteleptilor" liberali

Scrisoarea deschisa adresata lui Theodor Stolojan a fost un motiv suficient pentru ca neintelegerile din PNL sa izbucneasca din nou. Cum initiatorul platformei, Stolojan, se afla in Statele Unite ale Americii, reactia a venit din partea co-initiatorului proiectului de unificare liberala, Valeriu Stoica.

Dupa modelul practicat pana acum, Stoica a primit apelul seniorilor ca pe un atac din partea taberei lui Tariceanu si a reactionat in consecinta - "este o scrisoare intarziata. Ar fi trebuit sa-i fie adresata lui Calin Popescu Tariceanu, atunci cand Theodor Stolojan si alte personalitati liberale au fost exclusi din partid". Liderul platformei liberale a continuat contraatacul, argumentand ca singura ruptura care s-a produs pana acum in PNL a venit din partea lui Tariceanu.

Dupa acelasi tipar, unul dintre semnatarii apelului, Dinu Zamfirescu, a continuat sa il ia la rost pe Stolojan vizavi de actiunile concrete ale acestuia, din ultima perioada. "Credem ca domnul Stolojan si-ar da seama ca a facut o greseala si ca ma rog, poate sa se amendeze. Insa ceea ce noi (semnatarii scrisorii deschise catre Stolojan, printre care Mircea Ionescu Quintus, Radu Campeanu, Sanda Negroponte Tatarascu si Neagu Djuvara - n.r.) nu suntem de acord este ca toate criticile pe care le-a facut domnul Stolojan si ceilalti din jurul sau, partidului si conducerii actuale a partidului, le-a facut in public, fara ca nici un moment sa le discute in cadrul partidului", a sustinut seniorul, citat de postul de radio BBC. Potrivit lui Zamfirescu, Stolojan nu pune in pericol unitatea PNL, in conditiile in care "sunt foarte putini cei care l-ar urma", iar scopul declarat al fostului presedinte PNL este distrugerea formatiunii.

Oricum, seniorul nu l-a acuzat exclusiv pe Stolojan pentru lansarea platformei de unificare liberala si l-a tratat pe acesta doar ca pe un pion. Dansul poate sa isi expuna asa-zisa platforma - care de fapt nu exista, platforma nu este decat un amalgam de critici, nimic pozitiv si nimic constructiv - un anumit punct de vedere care sa ii fie propriu, pentru ca nu este chiar initiativa personala a dansului, asta si eu personal cred, ca a fost si el manipulat, ca si altii", a incheiat Zamfirescu.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.