Demisia lui Calin Popescu Tariceanu din fruntea PNL si a guvernului, reprimirea intregului grup de sustinatori ai Platformei si numirea unui presedinte interimar, care sa pregateasca Congresul extraordinar, sunt pretentiile pe care le ridica fostul consilier prezidential.

Oamenii lui Tariceanu au replicat imediat, aratand ca singurul care se poate intoarce in PNL este Theodor Stolojan, si asta doar cu conditia sa accepte actuala formula de conducere. Biroul Executiv al PNL va decide, astazi, atat componenta echipei care va discuta cu Theodor Stolojan revenirea sa in partid, cat si strategia de negociere. Anuntul a fost facut sambata de purtatorul de cuvant, Varujan Vosganian, care nu a exclus o eventuala intoarcere a lui Stolojan in randurile formatiunii si nici organizarea unui congres extraordinar.

"Vad trei variante de evolutie a gruparii platformistilor: o reintoarcere la matca partidului printr-o formula de reconciliere, inclusiv un congres extraordinar, doi - formarea unui nou partid si trei - incorporarea lor in PD", a spus Vosganian, citat de Mediafax. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a precizat insa ca decizia privind negocierile cu Stolojan va fi luata dupa alte doua runde de consultari dintre Tariceanu si filialele din Transilvania si Muntenia.

Citeste si:

Congres fara santajul fondurilor bugetare

Stolojan i-a transmis lui Tariceanu ca trebuie sa faca pasul inapoi atat de la conducerea partidului, cat si de la sefia guvernului, astfel incat sa existe garantia ca eventualul Congres extraordinar va fi unul corect. "Un congres extraordinar cu Tariceanu calare pe rezerva bugetara si cu acest grup care reuseste sa ii influenteze pe unii presedinti de filiale nu poate fi onest si corect", a sustinut fostul consilier prezidential, care a adaugat ca este necesara desemnarea unui interimar in fruntea partidului. El a respins posibilitatea de a imparti cu Tariceanu conducerea PNL, prin acceptarea unei functii de presedinte executiv.