Presedintele Partidului Initiativa Nationala (PIN), deputatul Cozmin Gusa, a facut ieri un tur de forta, transmis in direct de televiziunea de casa a lui Vintu - Realitatea TV -, pentru a demonstra ca esecul nominalizarii lui Varujan Vosganian la functia de comisar european apartine exclusiv Securitatii, care l-a compromis pe politicianul liberal, cu ajutorul fostului securist Liviu Turcu. Gusa nu a rostit nici un cuvant despre relatia SOV - Vosganian (prietenii stiu de ce...), desi aceasta a contribuit la respingerea candidaturii liberalului, fapt confirmat indirect si de presedintele Traian Basescu, care a declarat ca problema colaborarii cu Securitatea nu a fost luata in calcul la evaluarea de la Bruxelles.

"Trei lucruri am sa spun despre acest esec lamentabil. In primul rand, s-a dovedit, inca o data, puterea securistilor asupra oamenilor politici din Romania. Liviu Turcu nu este altceva decat un securist. Din cauza acelui incident, Romania a intrat in acel joc, Varujan Vosganian a fost obligat sa se retraga", a incercat Gusa sa spele urmele. De asemenea, el a sustinut ca "esecul" lui Vosganian dovedeste faptul ca este nevoie de o noua generatie in politica.

"In al doilea rand, este limpede nevoia unei noi generatii politice, careia sa nu i se poata reprosa trecutul, care sa nu aiba jocuri facute cu fosta nomenclatura sau cu fosta Securitate", a afirmat liderul PIN.

Concluzia deputatului PIN, fara suport de argumente: Romania este victima unui joc politic din interior, iar cei care beneficiaza sunt reprezentantii celei de-a doua fratii a Securitatii.

In incercarea sa, fara logica, din pacate, de a-l absolvi pe Vintu de vina esecului european al lui Vosganian, Gusa l-a acuzat si pe democratul Silvian Ionescu de complot cu Liviu Turcu pentru compromiterea senatorului PNL.

"Declaratiile lui Cozmin Gusa referitoare la mine si Liviu Turcu nu au niciun fel de acoperire. De altfel, n-ar fi pentru prima oara si cu siguranta nici pentru ultima oara cand Cozmin Gusa lanseaza teme false pe piata, doar cu scopul de a-si face imagine", se arata intr-un comunicat PD, semnat de Silvian Ionescu.

Silvian Ionescu sustine ca relatiile dintre el si Liviu Turcu nu sunt nici pe departe unele de prietenie. "Ar fi imposibil, atata vreme cat Liviu Turcu a facut in mai multe randuri afirmatii mincinoase despre persoana mea si despre activitatea mea", afirma secretarul executiv al PD.

"Resping categoric scenariile absolut aberante pe care Cozmin Gusa le-a prezentat, conform carora eu as avea vreo legatura cu acuzatiile lansate de Liviu Turcu cu privire la trecutul lui Varujan Vosganian. Personal, nu pun niciun pret pe asa-zisele informatii furnizate de Liviu Turcu. Sunt una dintre persoanele care, din proprie experienta, stiu ca Liviu Turcu face afirmatii false, bazandu-se pe imposibilitatea verificarii acestora si mizand, in egala masura, pe credulitatea opiniei publice si pe aura misterioasa pe care singur si-a creat-o", mai precizeaza Silvian Ionescu.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.