Domnule Becali, cum explicati scaderea din ultima vreme a PNG-ului in sondajele de opinie?

Lucrurile stau in felul urmator: cand a aparut sondajul IMAS (13%), imediat a aparut sondajul la care va referiti dvs. (cel in care PNG ocupa 5,3% din preferinte electoratului) care, de fapt, a fost facut cu doua luni in urma. Sondajul acela a fost publicat atunci, iar eu nu inteleg de ce a mai fost publicat si acum. Cred insa ca este vorba despre o contracarare a manipulatorilor comunisti. Intr-un fel, ma asteptam la asta. "Sa vedeti ca acum o sa vina ei cu un sondaj, comunistii, care sa contracareze procentul de 13%", mi-am zis eu. Si au venit cu acel sondaj din urma, de 5,3%, care a fost deja publicat acum doua luni. Nu este curios?...

Ati anuntat recent ca intentionati sa candidati pentru un post de europarlamentar. Ce anume v-a determinat sa luati aceasta decizie?

Stiti care este diferenta dintre mine si ceilalti politicieni? Eu spun adevarul. Eu vreau sa conduc Romania si nu Europa, dar voi candida pe liste, eu primul, pentru ca eu voi fi "armasarul" care va trage caruta PNG-ului ca sa duca acolo, in Parlamentul Europei, niste parlamentari PNG-CD care, cu inalta demnitate si onoare, vor reprezenta Romania in Europa. Dupa aceea ma voi retrage in Romania unde sa duc "caruta" neamului romanesc. Probabil ca asa vor face si ei numai ca eu sunt singurul care spune adevarul. Pai pe cine va pune PD-ul pe liste? Pe Blaga pe Videanu, pe toti acei oameni care, pana la urma, oricum se vor retrage?...

Pentru a evita intrarea dvs. in Parlamentul European, PNTCD a cerut "criterii drastice de triere a europarlamentarilor". Cum comentati?

PNTCD-ul actual este penetrat de vechi securisti si comunisti. Eu nu am insa nici o problema legata de cererile lor. Ma intreb, insa, in ce calitate cere PNTCD-ul sa se inaspreasca aceste reguli? PNTCD este un partid de 1% care, la ora actuala, nu are nici o valoare in Romania. Ei nu pot sa ceara nimic. Cred ca taranistii sunt penibili cand cer asa ceva.

Dupa cum stiti, istoricul Alex Stoenescu a fost ales vicepresedinte al PNG Prahova. Se zvoneste ca va deveni vicepresedintele PNG-ului. Este adevarat?

Alex Stoenescu ocupa functii de vicepresedinte al PNG Prahova si de prim-vicepresedinte la nivel national. A fost ales in unanimitate. N-a candidat decat el ca asa e la mine in partid: candideaza cine cred eu ca are dreptul si moralitatea. Altceva nu pot sa va spun.

Vorbiti-ne acum despre polul de centru-dreapta. Cum il vedeti?

Eu vad masinatiunile politicianiste facute de vechii politicieni care sunt pe scena politica de atatia ani si care vor sa ocupe acest bazin electoral pe care insa n-o sa poata sa-l ocupe pentru ca ei sunt falsi de dreapta, ei nu pot sa pacaleasca niciodata electoratul.

Citeste si:

Cine credeti dvs. ca ar trebui sa faca parte din acest pol?

La ora asta nu exista partid de dreapta decat cel condus de mine. Or mai fi oameni de dreapta, dar partid politic de dreapta nu a existat pe scena romaneasca de 16 ani. Numai PNG-CD. Pentru ca si acele partide care se revendica de dreapta fac acest lucru in timp ce sunt condusi cu oameni de stanga. Majoritatea lor, cel putin.

Cum apreciati aparitia pe scena politica romaneasca a UPSC-ului lui Ioan Talpes?

Ioan Talpes nu este doar un politician valoros, ci si un om valoros, insa faptul ca exista deja un partid de dreapta (PNG-CD) pe scena politica romaneasca trebuia sa-l faca sa-si dea seama ca nu mai are rost sa faca si el inca unul. Cred ca toate astea sunt niste masinatiuni si-mi pare rau de dl. Talpes pentru ca este un om pe care-l respect, dar care pierde timpul si energia de pomana pentru ca nu va reusi. El nu poate acum, dupa ce, timp de 16 ani, a ocupat diferite functii (a fost consilierul lui Iliescu, seful SIE), sa zica "domnule, de fapt eu sunt de dreapta".

E posibil sa vrea sa scrie cu dreapta dl. Talpes, dar ca sa scrie cu dreapta trebuie sa vina la mine ca sa-l invat cum sa faca asta pentru ca el a scris numai cu stanga. Pentru ce sa faca el Uniunea? Pai tu nici nu ai inscris partidul si-l numesti deja "Uniune"? El nu are nici 1% in sondaje, dar formeaza Uniunea. Repet, il respect pe dl. Talpes dar asta nu inseamna ca trebuie sa fiu de acord cu tot ceea ce vrea el sa faca.

Ce sanse credeti ca are platforma politica lansata de Stolojan la Pitesti?

Nu are nici o sansa. Romanii nu sunt chiar asa de prosti asa cum cred ei. Bine, pe Talpes il inteleg, l-am vazut si la televizor: el vrea sa faca un altfel de politica. Dreapta romaneasca o va ocupa insa numai tineretul Romaniei crestin si revolutionar care asteapta un semnal, care e ca un praf de pulbere. Pulberea asta nu explodeaza decat cu un om care a scris toata viata cu dreapta si care simte cu dreapta. Nu-i lasa Dumnezeu pe romani sa fie pacaliti. Ei au tot fost pacaliti de zeci sau poate sute de ani insa eu cred ca a sosit momentul ca romanii sa nu mai fie pacaliti.

Care este relatia dvs. cu presedintele Traian Basescu? Este adevarat ca v-ati apropiat de premierul Tariceanu?

Eu nu am nici o treaba cu Basescu si nici nu m-am apropiat de nimeni. Eu ma indrept numai spre Dumnezeu. Pentru mine nu are nici o valoare nici Basescu, nici Tariceanu. Numai ca am facut o diferenta: mi-am dat seama ca Basescu, cu care m-am imprietenit si despre care am crezut ca este un om de valoare, pentru care m-am batut si cu premierul, nu este asa cum credeam eu.

Pe mine ma dezarmeaza omul cand e bun. Si Tariceanu a fost bun. El nu a incercat sa se razbune pe mine pentru ca l-am jignit uneori, dar nu am spus niciodata ca Tariceanu este un mare conducator si nici nu voi spune asta. Am spus ca doar am gresit, dar nu ca el face bine. Cred ca Basescu ar trebui sa-si vada de treaba lui, sa mai conduca Romania trei ani cat mai are de condus, sa-i multumeasca poporului ca l-a ales si apoi sa se retraga la Constanta..