Social-democratii isi vor retrage deputatii din comisiile care analizeaza Statutul minoritatilor, pana cand Tariceanu si Basescu vor avea o pozitie oficiala pe marginea referendumului pentru autonomia Tinutului Secuiesc.

Conjugata cu o posibila atitudine similara a PRM si opozitia PD si PC fata de forma actuala a Statutului, actiunea PSD poate bloca definitiv Legea minoritatilor.

Statutul minoritatilor este amenintat cu amanarea sine die a dezbaterilor, in urma anuntului ca PSD va boicota lucrarile comisiilor de specialitate de la Camera Deputatilor. Purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a spus ca partidul sau asteapta o pozitie oficiala a presedintelui si a primului-ministru fata de preconizatul referendum in Tinutul Secuiesc privind autonomia teritoriala. De altfel, social-democratii au solicitat Curtii Constitutionale un aviz de constitutionalitate fata de un asemenea demers.

Riscul unei crize in coalitie

Prin acest gest, PSD incearca sa smulga de la primul-ministru o dezavuare publica a vicepremierului Marko Bela, cel care pare a fi renuntat la ideea ca autoritatile centrale vor acorda de bunavoie autonomia secuilor.

PSD incearca astfel sa provoace o noua criza in coalitie, retragandu-si deputatii de la discutiile din Comisiile juridica, cea a drepturilor omului si a minoritatilor, precum si din aceea de educatie si cultura.

"Nu vor mai participa la discutiile pe legea statutului minoritatilor, deoarece ne-am afla intr-o situatie de dublu limbaj fata de societatea romaneasca (...). Nu putem discuta capitolul 5, cel despre autonomia culturala, stiind de fapt care sunt optiunile unei parti a actualei puteri", a precizat Diaconescu.

Chiar daca nu exista efecte juridice in ceea ce priveste un asemenea boicot, pericolul blocarii pe termen nelimitat al Statutului este real.

Deja Statutul s-a dovedit neatractiv pentru juristii deputati ai puterii, acestia absentand frecvent de la dezbateri, ca o forma de opozitie muta fata de proiectul de lege.

Doar UDMR, sprijinit cu destula lipsa de entuziasm de catre PNL, se lupta pentru a apara legea in forma propusa de Executiv. Retragerea permanenta a grupului PSD va face din obligatia cvorumului aproape o utopie.

Peremistii se gandesc si ei la boicot

Mai ales ca si PRM ia in calcul o asemenea varianta, urmand sa se decida ce va face.

"Orice modalitate de lupta democratica impotriva iredentismului ce se manifesta tot mai acut este binevenita", a declarat vicepresedintele executiv al PRM, Lucian Bolcas. Deputatul PD Daniel Buda este aproape convins ca peremistii vor abandona si ei lucrarile, iar cvorumul necesar va fi foarte greu de obtinut.

Desi democratii au dezaprobat public unele prevederi din lege, pedistii nu sustin ideea PSD. "Avem obligatia sa venim si sa discutam pentru ca in comisii ducem lupta politica", a declarat Buda.

El a cerut vicepremierului Marko sa vina cu precizari in privinta pozitiei sale pentru ca discutiile sa nu fie blocate. "Marko Bela trebuie sa inteleaga ca exista o Constitutie pe care trebuie sa o respecte", a spus Buda, care le-a cerut pesedistilor sa renunte la pozitia initiala. "Nu raspunzi la o ilegalitate cu o alta ilegalitate", a adaugat pedistul.

Liberalul Cornel Stirbet este mult mai linistit, sustinand ca PC si PRM nu se vor alatura PSD, iar acestia vor trebui sa renunte.

Stirbet crede ca plecarea in bloc a opozitiei ar face ca aceasta sa nu-si mai poata impune niciun amendament in comisiile de specialitate. El a admis totusi ca eventuala lipsa constanta a cvorumului va face necesare negocierile intre partide, deoarece Regulamentul Camerei nu are nicio reglementare pentru acest gen de situatie.

Sanctiunile la adresa absentilor sunt doar individuale: neplata indemnizatiei de sedinta, atentionare, avertisment etc., sanctiuni care, pana acum, nu au reusit sa intareasca disciplina in randurile parlamentarilor.

Indiferent de caile de deblocare, Stirbet a spus ca deputatii PNL din comisii vor sprijini Statutul in forma propusa de Guvern.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.