Formatiunea lui Mircea Geoana are planuri mari: PSD vrea sa mazileasca actualul guvern, sa castige eventualele alegeri anticipate si sa-si aleaga cu cine guverneaza mai departe. Pana cand visele destul de greu de indeplinit ale pesedistilor vor ajunge cel putin probabilitati, liderul lor, Mircea Geoana, recunoaste ca a intrat in febra de campanie electorala si pune conditii unor eventuali viitori parteneri de executiv.
Mai sigur pe el decat de obicei, poate si din cauza ca se afla chiar in biroul sau, presedintele PSD, Mircea Geoana, a dezvaluit marti seara, intr-un interviu televizat, ca partidul sau se afla deja in campanie electorala si ca este foarte posibil ca social-democratii sa rastoarne actualul guvern printr-o motiune de cenzura foarte "serioasa".

"De fapt, suntem in campanie. Toti. Chiar si domnul Basescu este in campanie, desi are alegerile abia in 2009. Suntem cu totii in campanie electorala, e o campanie nedeclarata, dar faptul ca astazi nu mai exista majoritate in Parlamentul Romaniei, faptul ca guvernul Tariceanu este de fapt intr-un fel de agonie, faptul ca nu mai pot sa-si voteze nici macar sefi de servicii de informatii, daramite legi mai importante in parlament, toata lumea se gandeste ca deznodamantul va fi provocarea de alegeri, probabil anticipate, si toata lumea de fapt este intr-o forma marcata de campanie, dar cu totii de fapt suntem in campanie electorala", a spus Geoana. Acesta a apreciat ca inclusiv cearta teribila intre penelisti si democrati este o prepozitionare pentru viitoarea campanie.

Cum cartile sunt deja facute, Geoana a recunoscut ca reprezentantii partidului sau au gasit si momentul in care vor depune o motiune de cenzura care ar putea duce la demiterea actualului executiv. "Dupa ce vedem bugetul si vom constata - daca vom constata - ca nu exista o acoperire financiara la proiectele sociale si economice promise de catre guvern, a doua zi introducem motiune de cenzura si de data asta va fi o motiune de cenzura pe bune", a explicat liderul PSD.

Va alegem daca ne dati postul de comisar

Pe acelasi ton agresiv, neobisnuit pentru cel poreclit si "Prostanacul", Geoana a asigurat ca partidul sau va castiga preconizatele alegeri anticipate si ca el si subalternii sai isi vor alege colegii de guvernare.

"PSD va castiga alegerile si vom alege, in functie de scorul celorlalti si de realitatea politica, partenerul cel mai potrivit pentru acel moment, pe o platforma social-democrata si pe programul nostru de guvernare, pentru ca asta face un invingator in alegeri, cum va fi PSD", s-a laudat Geoana. Intrebat catre cine inclina balanta in acest moment, PD sau PNL, acesta a evitat un raspuns direct, dar a lasat de inteles ca democratii au mai multe sanse sa obtina un scor mai bun.

"Ma intereseaza daca in Parlamentul Romaniei data viitoare PD va avea 20% sau 25%, daca PNL va avea 15% sau 7% sau nu va intra deloc, daca Gigi Becali si Noua Generatie vor intra sau nu vor intra in parlament, cat face PRM, cat nu face PRM", a mai spus social-deocratul. Si ca laudele sa fie complete, Geoana a tinut sa le aminteasca celorlalte partide din parlament ca PSD are "cheia", pentru ca anticipate nu se pot face fara formatiunea sa, care detine cele mai multe posturi in legislativ. In plus, pretentiile PSD s-au marit si mai mult dupa ce Basescu a propus un reprezentant de-al lor pentru sefia SRI. "Pentru comisarul european vor trebui sa tina cont de propunerea noastra, si avem o serie de colegi de-ai nostri care sunt pregatiti, si sa-mi arate mie un alt partid din Romania care poate sa aiba, si care are, cum avem noi - pe Vasile Puscas, pe Adrian Severin, pe Mihai Tanasescu, pe Cristian Diaconescu...", a adaugat liderul PSD.

Atac la Basescu, dar nu prea dur

Ca sa nu dea prea mult de banuit, Geoana a impartit critici in toate partile. Si inspre Cotroceni. Acest lucru, in conditiile in care presedintele pesedist a evitat de mai multe ori sa-i aduca acuze locatarului de la Cotroceni. In ciuda incercarilor lui Geoana de a parea nepartinitor, declaratiile nefavorabile la adresa lui Basescu nu au fost prea dure si au fost legate tot de activitatea guvernului.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.