Presedintele interimar al PD, Emil Boc, crede ca adevaratul candidat al PSD la Primaria Capitalei este deputatul Cozmin Gusa, recent demisionat din PD si fost secretar general al PSD, si nu primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie. Cozmin Gusa respinge insa aceste afirmatii.

Emil Boc a declarat ieri ca lansarea lui Marian Vanghelie in cursa pentru functia de edil-sef al Capitalei este doar "o gluma buna". "Adevaratul candidat al PSD la Primaria Capitalei nu este Marian Vanghelie, ci Cozmin Gusa pe care il vor anunta astazi (n.r. - ieri) sau cel tarziu maine (n.r. - astazi)", a spus Boc, citat de Mediafax. In opinia liderului democrat, Vanghelie nu este decat "un iepuras aruncat in batalie dupa modelul altor iepurasi ai PSD la Primaria Generala". Intrebat daca este o gluma anuntul sau, Boc a spus ca detine informatii in acest sens si ca "viata va confirma realitatile" spuse de PD.

REPLICA.

Cozmin Gusa neaga insa o posibila candidatura a sa din partea PSD la Primaria Generala. "Relatia mea cu PSD este ireconciliabila, acum si in viitor", ne-a declarat Cozmin Gusa, precizand ca nu s-a gandit nici o clipa sa candideze la Primaria Generala a Capitalei si nici nu a fost contactat in acest sens. Mai mult, Gusa il acuza pe Boc, "suspect de colaborationism cu PSD in perioada iulie-decembrie 2005", ca face declaratii neserioase. "Pentru mine, Emil Boc ramane fostul coleg de nomenclatura comunista al lui Ion Iliescu", a declarat Gusa.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.