Scandalul dosariadei pare sa-i afecteze mai mult pe politicienii puterii decit pe cei ai opozitiei. Cea mai importanta victima a desecretizarii e Mona Musca, detronata de pe locul doi pe patru in topul increderii.

Mona Musca ramine in topul politicienilor in care alegatorii au incredere, desi scandalul legat de dosarul sau la Securitate a vaduvit-o de 13% din procentele cu care alegatorii o creditau cu doua luni in urma. La acest capitol, Musca ajunge acum de pe locul doi pe locul patru in topul politicienilor cu cea mai mare priza la alegatori, ajungind la 33%, fata de 46% cit avea in iulie-august. Datele provin dintr-un sondaj de opinie realizat de INSOMAR in perioada 7-11 septembrie 2006, pe un esantion de 1.147 de persoane, la comanda FSLI Petrom.

Becali, inca sapte procente

Potrivit datelor oferite de sondaj, primul de dupa lansarea scandalului dosariadei, politicienii puterii sint mai afectati de urmarile deconspirarii, procentele lor sca-zind sau raminind aceleasi, decit politicienii opozitiei, care se afla in crestere. Desi pierde un procent, presedintele Traian Basescu ramine preferatul alegatorilor cu 54%. El este urmat de Theodor Stolojan, care ramine la 40%.

Liderul PD, Emil Boc, creste un procent, ajungind la 29%, iar premierul Calin Popescu Tariceanu ramine la 25%. Primul care acumuleaza incredere in rindul politicienilor opozitiei este Gigi Becali, care creste sapte procente, ajungind la 38%, urmat de Mircea Geoana, care inregistreaza cea mai mare crestere (8%), ajungind la 33 de procente. Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor au 23%, iar Adrian Nastase sare cu trei procente si ajunge la 19% incredere in rindul alegatorilor.

Alianta si PD pierd 2%

Desi scade doua procente fata de acum doua luni, Alianta D.A. conduce in preferintele electoratului cu 44%. Potrivit sondajului, daca cele doua partide ar candida separat, PD ar obtine cu doua procente mai putin decit cu doua luni in urma (29%), in timp ce PNL creste un procent, obtinind 16%. PSD ramine constant la 22%. PRM scade un procent, ajungind la 12%, in timp ce PNG ramine si el constant, facind pragul electoral cu 6%.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.