Intr-o scrisoare deschisa, Adrian Nastase, acum doar simplu deputat PSD, se declara surprins de blocarea conturilor bancare ale PSD pentru o datorie de 3,3 miliarde de lei, acumulata in campania pentru alegerile prezidentiale din 2004. Nu isi asuma aceasta datorie si sustine ca este vina conducerii partidului pentru faptul ca nu a fost in stare sa-si plateasca restantele catre creditori. Gaseste si un raspuns la actuala situatie de insolvabilitate a partidului.

"In 2005 a fost vindut, spre exemplu, un imobil, sediu de partid la Constanta, achizitionat de Consiliul National al PSD in timpul mandatului meu de presedinte", sustine Nastase, acuzindu-l pe actualul lider al partidului ca, in loc sa foloseasca cele 20 de miliarde obtinute pentru a plati datoriile partidului, le-a folosit pentru cheltuielile curente si pentru salariile noilor angajati de la centru sau "pentru plata unor consilieri din strainatate".