Dan Ioan Popescu a demisionat din PSD. Oricat de spectaculos, prin dimensiunea demisionarului, pe termen lung, gestul va avea un impact minim asupra opiniei publice, fapt verificabil si prin tacerea care a cuprins presa la nici doua zile dupa demisie. Motivele invocate de catre fostul presedinte al organizatiei Bucuresti au fost fie formale, fie puerile: lipsa democratiei in partid a devenit o replica deja comuna pentru toti demisionarii/sau demisii din ultima perioada, din toate partidele.

Dan Ioan Popescu nu a emis nici un mesaj de forta, nici o dezvaluire spectaculoasa, care ar sustine ideea ca ar putea reveni in prim-plan, eventual intr-un alt partid.

In sine, demisia lui Dan Ioan Popescu este banala, dar credem ca aceasta demisie certifica un proces de adancime si de durata care se petrece in toate partidele (dar in primul rand in PSD, unde situarea in Opozitie accentueaza tensiunile interne), si anume schimbarea garniturii de lideri ai clasei politice. Atragem atentia ca aceasta schimbare nu trebuie zugravita in tonuri pastelate. Referindu-ne strict la PSD, ea nu echivaleaza cu mult-trambitata reforma interna si nici nu este, neaparat, rezultatul unei strategii coerente a actualei conduceri a partidului. Pur si simplu, PSD se adapteaza "natural" la noile realitati institutionale, politice si electorale.

O paranteza! Coruptia nu poate fi complet eliminata din nici o societate - toata lumea este de acord ca un asemenea demers este utopic. Se repeta insa in Romania, de cele mai multe ori mecanic, ca se doreste o "limitare" a coruptiei la niste "dimensiuni acceptabile". Se subintelege ca dimensiunile trebuie sa fie acceptabile pentru "europeni" si ca acestia sunt cei care fixeaza "limitele". Perspectiva de mai sus este inselatoare in cel putin doua sensuri.

Primul este cel al reducerii problemei coruptiei la dimensiune, adica, popular, la "marimea spagii". Cetateanul intelege de aici ca o "anticoruptie reusita" inseamna un plic mai subtire pentru doctor si doar cate o ciocolata, de doua ori pe an, pentru "doamna invatatoare a lu ala mic". E bine!, zice omul, "nici lupul flamand, nici oaia cu doi miei!". Se impaca traditia "atentiei" cu "renumeratia dupa buget". Dar si aici discutia se bifurca din nou. Pe de-o parte, iarasi la nivelul simtului comun, apare o reprezentare a "exponentialului ierarhic": daca invatatoarea primeste o ciocolata, ministrul primeste o vila sau un Mercedes! Cu toata discutia asupra combaterii coruptiei "mari", ceea ce se vede este condamnarea coruptiei "mici". Sentimentul de frustrare datorat inegalitatilor sociale creste. Pe de alta parte, cantonarea discutiei la nivelul "marimii spagii" reduce nostalgiile. Anticomunismul zilelor noastre (care, de altfel, seamana izbitor cu "ascutirea luptei de clasa" din anii 50) insista pe amintirea lipsurilor din regimul trecut, dar eludeaza faptul ca explozia coruptiei a venit in perioada de tranzitie. Ideologic, succesul "anticoruptiei" este o garantie a ireversibilitatii transformarilor politice si sociale din Romania (si Bulgaria!) in mult mai mare masura decat orice "dosariada".

Al doilea sens se refera la faptul ca exista mai multe tipuri de coruptie. Cand se vorbeste despre coruptie, omul de rand se gandeste la plicul pe care il da la doctor sau la cadoul pe care-l da functionarului de la ghiseu. Cu alte cuvinte, pentru majoritatea oamenilor, coruptia inseamna sa platesti in plus pentru un serviciu deja platit. Este, sa zicem asa, tipul "fanariot" de coruptie - static si inflationist.
Occidentul modern aduce alte tipuri de coruptie. Putem vorbi despre fenomene de coruptie "dinamica" sau "prospectiva". Pana la un punct, aceste fenomene nu sunt blamabile. in Occident, si in special in Statele Unite, lobby-ul creeaza un cadru pentru activitati care au multe trasaturi comune cu traficul de influenta.

Citeste si:

Acest pericol este vizibil daca ne uitam la multitudinea de cazuri care apar in Uniunea Europeana, in care granita dintre lobby si trafic de influenta a fost incalcata. Sponsorizarea unei campanii electorale poate fi vazuta ca o "coruptie investitionala". Sponsorul risca investind in campania electorala a lui X si chiar daca X castiga alegerile, locul pe care il va avea in administratie este nesigur. In fine, la nivel inalt, coruptia este mult mai putin legata de bani si mult mai mult legata de relatiile de putere. Un mit care se regaseste frecvent in discursurile politicienilor este acela ca o persoana cu o situatie materiala foarte buna este mai putin coruptibila intr-o pozitie de demitar. Nimic mai fals! Resursele puse in joc pentru relatiile de putere sunt direct proportionale cu inaltimea demnitatii publice.
Aceste tipuri de coruptie sunt, ca sa spunem asa, "eurocompatibile".

Din punct de vedere institutional, sub presiunea Europei, Romania a adoptat sau va adopta institutii si norme care vor combate mai eficient un anumit tip/stadiu al coruptiei politicienilor (functionarilor, samd). Rezultatul va fi, cu siguranta, o reducere a "coruptiei statice", relativ usor de sesizat in acte (facturi, declaratii de avere etc.), dar, cu mare probabilitate, o crestere a fenomenelor "dinamice". Daca ele se vor pastra in limitele lobby-ului sau vor trece, masiv, in cel al traficului de influenta, asta vom vedea. Am facut aceasta paranteza pentru a arata ca "anticoruptia" duce, cu certitudine, la o transformare a climatului social, dar aceasta transformare nu este neaparat semnificativa spre curatenie si moralitate.

Din punct de vedere politic si electoral, se face deja simtit un efect secundar al campaniei masive de imagine pe tema coruptiei. Indiferent daca vor exista corupti in tepe in Piata Victoriei, sau nu, omniprezenta temei pe agenda publica a generat, la nivelul populatiei, un reflex extrem de puternic. Iar puterea acuzatoare a presei este teribila! "Patarea" unui politician este, de cele mai multe ori, ireversibila. Cazul Monei Musca este un fel de astfel de "patare publica": fostul ministru al culturii a pierdut, in mai putin de o luna de la publicarea dosarului sau de informator, mai mult de jumatate din procentul de incredere din sondaje.

Aceste transformari (ele nu sunt singurele, dar sunt cel mai importante) vor duce, pe termen mediu, la profesionalizarea clasei politice. Vor fi din ce in ce mai putine cazurile in care finantatorul dintr-un judet al unui partid va fi si promovat in primele randuri ale partidului. Orice partid politic va incerca sa evite costurile de imagine si electorale ale unor posibile acuzatii de coruptie. Va exista astfel o diviziune a rolurilor, in care vizibilitatea in spatiul public o vor avea doar politicienii fara pasive de imagine. Cu alte cuvinte, celebrii "baroni" nu vor mai putea accede in parlament sau in functii politice importante, fara ca respectivul partid, care i-a propus, sa riste semnificative pierderi in voturi. Aflat in opozitie, deci dorind sa recucereasca puterea, PSD resimte mult mai acut presiunea acestor transformari.

Astfel poate fi explicata si reactia lui Miron Mitrea de saptamana trecuta, cand l-a suspectat pe Mircea Geoana ca l-a pus pe Titus Corlatean sa il atace in presa. Este putin probabil ca Mircea Geoana sa urmareasca in acest moment debarcarea lui Miron Mitrea (ca reactie la presiunile de care vorbeam mai sus). Un politician cu experienta politica a lui Miron Mitrea stie insa, chiar daca nu recunoaste, ca daca nu o face presedintele PSD de acum, o va face alt lider, mai tarziu. Ne aflam, daca ar fi sa folosim un concept sociologic, in fata unui fapt social, care nu face referire la (sau nu tine seama de) anumite persoane, ci la (de) un proces politic. Proces de care unii lideri ai PSD, chiar daca vor sa scape, nu o pot face.