Una dintre ultimele functii care conferea, practic, o imunitate in fata legii, mai ales in ceea ce priveste actul guvernarii, este pe cale de a fi demitizata. Unii dintre ministrii Cabinetului Nastase ar putea fi anchetati, nu in legatura cu acte de coruptie, ci chiar in ceea ce priveste guvernarea. Si perioada pe care acestia risca sa o petreaca dupa gratii nu este una lejera, sanctiunea prevazuta de lege fiind inchisoare de la 2 la 12 ani.

Invocand legea raspunderii ministeriale, presedintele PD, Emil Boc, a solicitat, ieri, ministrilor Cabinetului Tariceanu sa inceapa demersurile necesare pentru angajarea raspunderii legale a reprezentantilor fostei guvernari, "care se fac vinovati de golurile financiare uriase lasate in urma, estimate, potrivit unei prime analize, la circa 17.000 de miliarde de lei".
Posibilitatea ca fostul Guvern sa fi alocat si cheltuit unele sume fara ca acestea sa fie cuprinse in buget ar duce la o premiera in politica postdecembrista, si anume la aplicarea legii raspunderii ministeriale, care pana in prezent a existat doar pe hartie.

Dincolo de aspectele legale, demersul liderului democrat poate fi interpretat si ca o incercare de a transfera raspunderea pentru situatia economica a Romaniei fostului Executiv. Pericolul atingerii unui deficit bugetar ridicat, ca urmare a introducerii cotei unice si a unei "gauri" de 17.000 de miliarde de lei in buget a fostului Executiv, ii determina pe liberali si democrati sa apeleze pentru prima data de la adoptarea sa in 1999, la legea raspunderii ministeriale. Pentru a atenua imaginea negativa creata de cresterea impozitelor pe capital, pe dobanzi si pe tranzactii imobiliare, actualul Executiv doreste, prin invocarea risipei banului public (contractele EADS, Vinci si Bechtel) si a sumelor cheltuite fara a fi prinse in buget, "sa arunce pisica" in gradina PSD.

Boc: Fostii ministri au dovedit dispret fata de cetateni

Boc a cerut, totodata, fostilor ministri PSD sa dea explicatii cu privire la aceste goluri la buget, "extrem de greu de acoperit de catre noul Guvern si sa raspunda pentru masurile care au provocat aceste gauri, chiar si penal daca este cazul".
Potrivit lui Boc, vor fi de asemenea trasi la raspundere toti fostii ministri care au permis prejudicierea sub orice forma a banului public, prin achizitii publice incorecte, acordarea de concesiuni care au favorizat clientela politica sau alte mijloace, "dovedind astfel dispret fata de cetateni si taxele sau impozitele platite de acestia". Ministrul de stat Adriean Videanu a atras recent atentia asupra unor goluri financiare lasate de fosta guvernare.
Videanu a precizat ca s-a descoperit ca salarii in valoare de 10.000 de miliarde lei sunt nebugetate si exista, de asemenea, un gol de venituri la accize, de aproape 7.000 de miliarde, data fiind constructia incorecta a bugetului, pe un curs al euro de 42.500 de lei fata de 39.000 de lei, cat anticipa Banca Nationala a Romaniei la acea vreme.

Fostul ministru de Finante, Mihai Tanasescu, a explicat cresterile salariale de anul trecut prin inghetarea angajarilor in domeniile respective.
"In primul rand, bugetul pe 2005 a fost prezentat Parlamentului dupa ce a fost aprobat de FMI. Acele masuri de majorare a salariilor bugetare au fost convenite cu FMI. Salariile au fost marite in octombrie pentru mai multe categorii de bugetari, cresterea avand, insa, la baza reforme in sectoarele respective.
Dau numai cateva exemple. Salariile functionarilor publici au crescut cu 18%, dar acest lucru a fost conditionat de inghetarea a 10.000 de posturi pe perioada acestui an. La fel, salariile medicilor au crescut, dar urma sa se renunte la 9.800 de posturi".

Citeste si:

El a precizat ca bugetul a fost proiectat in perioada august-septembrie a anului trecut, cand banca centrala si Institutul National de Statistica prognozau cursul euro pentru 2005 la circa 42.000 de lei. Ulterior, banca centrala a corectat prognoza, in luna noiembrie, dar dupa ce bugetul fusese aprobat de Parlament, a explicat Tanasescu. El a adaugat ca diminuarea cursului aduce un minus de venituri in privinta accizelor, dar, pe de alta parte, scad cheltuielile cu dobanzile aferente datoriei publice, precum si cele cu creditele externe, astfel ca deficitul bugetar nu este afectat.

Responsabilii ar putea sa nu mai ocupe o functie publica timp de 10 ani

In cazul in care faptele prezentate de Tariceanu sunt reale, si nu reprezinta laitmotivul dezastruoasei mosteniri, fostii ministri, in special cei ce au ocupat portofoliile Transporturilor, Sanatatii si Finantelor, risca intre 2 si 12 ani de inchisoare.

Potrivit legii, "prezentarea, cu rea-credinta, de date inexacte Parlamentului sau presedintelui
Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului" constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 12 ani.

De asemenea, daca vor fi gasiti vinovati, pe langa pedeapsa principala se va aplica si pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a mai ocupa o functie de demnitate publica sau o functie publica de conducere pe o perioada de la 3 la 10 ani. Desi numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului, aceasta nu reprezinta un impediment, dat fiind ca fostii ministri se afla acum in opozitie, iar presedintele Traian Basescu este cunoscut pentru "simpatia deosebita" pe care o are fata de PSD si pentru lipsa de toleranta cu privire la actele de coruptie.