Presedintele PC, Dan Voiculescu, a negat oficial zvonul ca partidul sau ar purta negocieri cu PRM pentru constituirea unei aliante politice sau electorale, insa a recunoscut ca formatiunea sa are doua puncte comune cu aceea a lui Vadim Tudor: lupta "antimafie" si lupta "antisaracie". Pe de alta parte, zvonul este infirmat si din surse PRM. Lucian Bolcas, vicepresedintele partidului, a infirmat si el constituirea unei aliante politice sau electorale cu PC.
Informatia a fost lansata in presa centrala din "surse credibile". Aceasta formula ascunde doua - si numai doua - scenarii: fie zvonul vine din zona adversarilor politici si urmareste compromiterea celor vizati sau, macar, deturnarea atentiei publicului de la alte subiecte, fie "zvonul" este lansat chiar de actorii politici in cauza.

Toate indiciile conduc, in acest caz, spre a doua varianta. Chiar daca nu exista un orizont politic clar al unei asemenea aliante, zvonul are o finalitate exacta. Cine are de castigat de pe urma acestuia? Evident, cei vizati: PRM si PC, dar, prin ricoseu, si Alianta PNL-PD. Cine are de pierdut? PSD si, eventual, partidele mici si/sau neparlamentare. Sa dam cateva explicatii.
PRM si PC castiga pentru ca depasesc, prin supralicitare, un pasiv de imagine care le blocheaza scorurile electorale in sondajele de opinie. Liderii ambelor partide se regasesc in dosarele de la CNSAS, si cea mai mare parte a presei ii acuza ca ar fi colaborat cu Securitatea. In aceasta situatie, o cantonare in defensiva este sinucigasa.

Dincolo de faptul ca exista un electorat fidel al celor doua partide (care asteapta reactia viguroasa a liderilor), trebuie sa subliniem ca tema colaborarii cu fosta Securitate, desi este exacerbata in presa, nu se afla printre prioritatile populatiei. Atacand energic pe teme presante pentru marele public (locuri de munca, salarii, pensii, incalzirea de la iarna, scumpirea produselor din carne etc.), PRM si PC sunt potentate reciproc de proiectul unei aliante - practic, fiecare poate spune: nu suntem singuri! De asemenea, tema "Securitatii" s-ar putea sa nu fie atat de negativa pe cat o proclama, oficial, actuala putere si mass-media, mai mult sau mai putin obediente. Iata de ce! Agenda publica a amplificat constant, in ultimele doua luni, tema generala a "trecutului si asanarii morale".

De la scandalul constituirii noului Colegiu al CNSAS si predarea intregii arhive a SRI s-a trecut la legea lustratiei, apoi la deconspirarea unor parlamentari, apoi s-au radicalizat pozitiile prin condamnarea expresiei "ca politie politica" si, in fine, dupa "dosariada preotilor", s-a ajuns la solicitarea - mai mult sau mai putin voalata - de pedepsire a inaltilor responsabili ai regimului comunist si a sefilor fostei Securitati. Chiar daca aceste solicitari sunt punctuale, clare si legitime, sentimentul care se genereaza in opinia publica este cel al "bulgarelui de zapada": asistam la declansarea unui proces al comunismului in ansamblu. Dincolo de considerentele teoretice si/sau morale, o asemenea perspectiva este de natura sa genereze teama si nemultumiri nu numai in randurile fostei nomenclaturi comuniste sau a ofiterilor superiori din fosta Securitate, ci si in masa, mult mai numeroasa, a fostilor membri simpli ai partidului comunist.

Asigurarile pe care le dau diversi lideri de opinie, cum ca nu va urma o "vanatoare de vrajitoare", sunt de natura, dimpotriva, sa sporeasca temerile, pentru ca, dupa cum s-a vazut, organizatii din cele mai diverse au adresat CNSAS o avalansa de solicitari de deconspirare. Asa se face ca apelul lui Corneliu Vadim Tudor: "lasati securistii sa vina la mine!" ar putea avea un ecou mult mai amplu decat lasa sa se intrevada sondajele de opinie, foarte probabil blocate, in aceasta perioada, de fenomenul "spiralei tacerii".
Paradoxal, aliatul aliantei PRM-PC este chiar presedintele Basescu. Acesta este obligat, in virtutea prerogativelor functiei, sa actioneze ca un moderator in societatea romaneasca. Este clar ca dosariada, departe de a "asana moral", a zgandarit rani vechi si a radicalizat un segment al elitelor tinere care, sub stindardul luptei anticomuniste, urmareste, constient sau nu, preluarea puterii de la generatia mai varstnica (etichetata in bloc ca "securisto-comunista").

Exemplul cel mai tipic este discursul Laviniei Sandru. (De remarcat ca tanara deputata ii ataca virulent si pe Vadim, si pe Basescu!) Clivajul "comunism-anticomunism", peste care se credea ca am trecut, revine mult mai acut, ca pretext al unui schimb de generatii la care clasa politica actuala fie nu s-a gandit, fie l-a tratat cu prea mare usurinta. Traian Basescu, un tip conflictual prin structura, este nevoit sa tempereze vehementa contestatiei tinerilor. Or, el nu poate face acest lucru decat prin inventarea unui conflict mai mare. Amenintarea cu un fel de "razboi civil" i-ar conveni de minune.

Citeste si:

La randul lor, Vadim si Voiculescu au inteles ca singurul mod de a-l determina pe Basescu sa "modereze" este acela de a-l acuza constant ca este la originea si la timona (sic!) dosariadei.
Trecand pe un alt plan, Alianta PNL-PD castiga tocmai pentru ca a aparut "marele inamic"! In campania electorala din 2004, acest inamic era PSD, patronul "sistemului ticalosit". La sfarsitul lui 2006, cand populatia nu simte deloc ca noua guvernare ar fi mai buna, ar fi ridicol pentru putere sa mai arate cu degetul spre PSD. Atat pentru mobilizarea interna a Aliantei (si pentru "inghetarea" tensiunilor intre liberali si democrati), cat si pentru justificarea in fata cetatenilor, este nevoie de un nou inamic, cat mai "rau" cu putinta. O alianta PRM-PC are profilul negativ ideal pentru votantii tipici ai Aliantei DA.

Daca PD este, in continuare, expresia politica a vointei lui Traian Basescu, in PNL problemele sunt mai complicate. PNL, imagologic vorbind, nu poate renunta, in acest moment, la pozitia de partid justitiar, dar, politic, nu are niciun interes sa se desparta de PD, deoarece ar prelua ipso facto toata raspunderea guvernarii (ceea ce convine democratilor de minune) si ar fi obligat sa conduca cu o minoritate parlamentara dezavantajoasa. Mai mult, ar impune in premiera o formula politica aberanta care sfideaza statul de drept si procedura electorala. Deocamdata, Traian Basescu este presedintele Romaniei si el este in drept sa propuna primul-ministru care trebuie validat de parlament.

Daca PNL intra intr-un asemenea joc de culise, de a izola PD, s-ar ajunge invariabil la anticipate, care dezavantajeaza in acest moment partidul lui Calin Popescu Tariceanu. Inca o precizare! Liberalii au reusit sa-si adjudece pozitia de "lustrator maxim" al clasei politice, dar nu e deloc sigur ca excluderile Monei Musca si, mai ales, a lui Ioan Ghise (care si-a recunoscut colaborarea inca din 1992!) vor aduce partidului o crestere electorala spectaculoasa.

PSD pierde - si politic, si imagologic - pentru ca este din nou exclus din "variantele de lucru" ale unor posibile aliante, ramanand izolat - atat politic, cat si electoral. PSD este tratat de putere si mass-media ca un partid care trebuie lasat sa-si rezolve problemele, ca un partid care "trebuie sa se reformeze" pentru a reveni in prim-planul scenei politice. "Sa treaca la colt, cu genunchii pe coji de nuca!" spunea in campania electorala liberalul Gheorghe Flutur. In mod neasteptat, in loc sa raspunda, in buna traditie romaneasca, "ba, pe-a ma-tii!", in anul 2006, PSD a trecut la colt si a inceput si sa-si dea singur palme. (Fireste, sustinatorii sunt derutati, iar adversarii vor considera intotdeauna ca "mea culpa" nu e de-ajuns.)

PSD ar pierde si pentru ca nu se poate impune ca principala voce a opozitiei care face si desface viitoarele aliante politice in perspectiva alegerilor parlamentare. Practic, o alianta PRM-PC ar confisca singura resursa imagologica pe care o mai au social-democratii. Daca se lasa pagubas si nu face o miscare politica sa transforme aceasta perceptie, PSD risca sa se comporte ca un lacheu al lui Traian Basescu. In concluzie, ideea unei aliante PRM-PC se pliaza, pe termen scurt, pe o nevoie a scenei politice romanesti. Pe termen lung, nimeni nu isi poate imagina ca Tribunul va putea convietui politic cu o "capusa securista", un "garoi" sau un "pitic preabronzat, jegos si ghebos", asa cum a fost alintat liderul PC in revista "Romania Mare". O asemenea alianta este nefunctionala politic pe termen lung, dar perfect vandabila intr-un nou context electoral. PC este dispus sa faca un pact cu diavolul pentru a se reaseza in bancile parlamentului. PRM ar avea nevoie de un nou impuls electoral pentru ca tot stagneaza in sondaje.

Inca o precizare! Chiar daca PRM si PC duc o lupta comuna impotriva lui Traian Basescu, zvonul despre posibile aliante avantajeaza, prin ricoseu, PD, singurul interesat serios de declansarea anticipatelor in 2007. Discutiile despre noi combinatii electorale actioneaza ca stimuli, sporind gradul de asteptare a opiniei publice si a clasei politice. Iar cand se tensioneaza atmosfera, se poate intampla orice...