Apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana va consolida cooperarea transatlantica, a declarat ieri premierul danez, Anders Fogh Rasmussen, la Palatul Cotroceni.

Primul-ministru al Danemarcei a fost primit de presedintele Traian Basescu, in cursul intrevederii fiind abordate cooperarea transatlantica, situatia viitoarei extinderi a Uniunii Europene, precum si evolutiile din Liban. Premierul Anders Fogh Rasmussen a spus ca apreciaza eforturile Romaniei depuse in vederea integrarii, dar si prezenta trupelor romanesti in teatrele de operatiuni din Irak, Afganistan si Balcanii de Vest, unde soldatii romani "lucreaza umar la umar cu cei danezi".

Puncte de vedere comune privind problematica externa
"Am avut o discutie foarte buna cu domnul premier Rasmussen, care a vizat procesul de intrare si ulterior de integrare a Romaniei in Uniunea Europeana. Am abordat probleme legate de evolutia schimburilor comerciale si a investitiilor in mod deosebit a celor daneze in Romania si, de asemenea, am facut o analiza a situatiei din Balcanii de Vest", a spus presedintele Traian Basescu.
Seful statului a afirmat ca, impreuna cu seful executivului danez, "au consolidat o abordare comuna" cu privire la participarea militara in Irak, Afganistan si Balcanii de Vest.

"De asemenea, am constatat comunitatea de puncte de vedere cu privire la necesitatea politica, economica, sociala a unei foarte bune relatii transatlantice", a afirmat presedintele Traian Basescu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.