Democratul Radu Berceanu si-a facut public, ieri, dosarul de Securitate. El a explicat ca dosarul intocmit pe numele sau nu contine nimic de siguranta nationala. Dar a fost trecut in rubrica siguranta nationala printr-un proces-verbal din 26 octombrie 2000.

La acea data, el ocupa functia de ministru al Industriilor si Comertului si era membru al CSAT. "Nu vad cum ar fi putut fi luata o astfel de decizie si unde, pentru ca nu am lipsit de la nicio sedinta cat timp am fost membru CSAT", a spus ministrul democrat.

Prin urmare, Berceanu a acuzat SRI si pe seful statului de atunci, Emil Constantinescu, ca ar fi ordonat secretizarea dosarului sau, masura pe care liderul PD o asociaza cu politia politica.

"Aceasta decizie a fost luata ori de actuala Securitate, de SRI, ori la nivelul celui care conducea organele de tipul asta, si anume presedintele. Ori presedintele Emil Constantinescu a facut politie politica in anul 2000, ori actualele servicii secrete au facut politie politica in anul 2000", a declarat Berceanu.

Potrivit ministrului PD, scopul clasificarii dosarului sau de Securitate la categoria dosare de siguranta nationala este de "a avea siguranta nationala" ca el poate fi "influentat in vreun fel, pozitiv sau negativ" daca "se pun sau se scot diverse lucruri" din dosar.

Dosarul de urmarit pe care ministrul l-a facut ieri public poarta numele "Bercea" si are aproximativ 300 de pagini.
Berceanu a declarat ca documentul contine hotarari ale organelor de securitate privind urmarirea sa, documente care decid ce surse il vor supraveghea, note ale acestor surse, precum si declaratiile pe care a fost obligat sa le dea in fata ofiterilor de securitate. El a anuntat ca, in cateva zile, dosarul sau de urmarit va fi postat si pe Internet pentru a putea fi consultat.

Atac la adresa lui Iliescu

Democratul Radu Berceanu a lansat si un atac la adresa fostului presedinte Ion Iliescu. El a plecat de la rationamentul ca daca urmarirea sa a fost aprobata de prim-secretarul judetului Dolj, la solicitarea sefului Securitatii Dolj, atunci si Ion Iliescu, fost prim-secretar PCR la Iasi, a dat astfel de aprobari Securitatii.

Ministrul a aratat a treia pagina a dosarului, datata 23 mai 1987, in care se arata ca seful Securitatii Dolj cere primului-secretar al PCR Dolj aprobarea pentru inceperea urmaririi informative in cazul Berceanu. Pe aceasta pagina se specifica: "Tov. prim-secretar a aprobat cele solicitate". Dupa ce a aratat presei aceasta pagina, Berceanu a declarat: "Prim-secretar la Craiova era tovarasul Ion Traian Stefanescu. Ceva mai inainte vreme, la Iasi, primul-secretar care aproba chestiunile astea, dupa cum se vede, era tovarasul Ion Iliescu".

Citeste si:

"Tovarasul Ion Iliescu, ulterior devenit presedinte al Romaniei si manipulator si el al dosarelor, se ocupa cu datul de astfel de aprobari, pentru ca nu pot sa cred ca la Dolj dadea primul-secretar aprobari, iar la Iasi nu dadea primul-secretar aprobari", a acuzat democratul Berceanu.

"Nici vorba de politie politica"

"Berceanu se insala. Nimeni nu i-a clasificat dosarul in anul 2000. Toate dosarele fostei Securitati erau clasificate din start", a spus fostul sef al SRI, Costin Georgescu. El a explicat ca dupa intrarea in vigoare a legii Ticu, au fost declasificate unele dintre dosarele celor care detineau functii publice, pentru a se vedea daca acestia aveau sau nu legaturi cu fosta Securitate.

"Nici vorba de politie politica ori prostii de genul asta. Este o tara luata de la Securitate", a adaugat Georgescu. El a spus ca nu poate da amanunte despre pastrarea secreta a dosarului lui Berceanu in anul 2000, pentru ca nu a facut parte din Comisia paritara SRI-CNSAS pe baza careia a fost intocmit procesul-verbal indicat de actualul ministru al Transporturilor.

"Este o naivitate"

Ion Iliescu spune ca este "o naivitate" sa se creada ca a condus Securitatea locala in perioada 75-79, cand se afla la Iasi. El considera ca avut o "relatie complexa" cu Securitatea, asa cum au avut toti cei care detineau functii importante in aparatul de stat comunist. Astfel, una din fatetele acestei colaborari a fost, potrivit lui Iliescu, batalia continua pe care a avut-o cu "spiritul cadrist, care insemna si Securitatea".

De altfel, senatorul PSD a declarat ca Securitatea nu si-ar fi permis sa-l racoleze si era de fapt "obiectul" ei. "Venise Pacepa la Timisoara si a spus: astia de la centru te urmaresc", a declarat Ion Iliescu.

"Nu am secretizat dosare"

Fostul presedinte Emil Constantinescu a respins afirmatiile lui Radu Berceanu. El a explicat ca senatorul PD nu cunoaste legea si ca, potrivit legii Ticu, CSAT nu avea competenta in secretizarea dosarelor, aceasta fiind decisa de catre Colegiul CNSAS si SRI. CSAT si presedintele Romaniei interveneau doar in cazul in care intre cele doua institutii apareau divergente, a precizat fostul presedinte. "Nu a fost nicio divergenta intre SRI si Colegiu. Resping raspicat orice acuzatii", a mai spus Constantinescu. El a admis ca dosarele au fost secretizate dupa noiembrie 2000, insa ele nu au fost aduse la cunostinta CSAT.