In plus, Guvernul va modifica ordonanta de urgenta privind deconspirarea, astfel incat sintagma de "politie politica" sa fie inlocuita cu notiunea de colaborare, fara alte nuante. In urma acestei schimbari, Colegiului ii va reveni misiunea de a stabili gradul de vinovatie al fiecarei persoane in parte. Potrivit lui Marius Oprea, modificarile vor fi gata la sfarsitul saptamanii viitoare si, din acel moment, vor reincepe dezbaterile in Comisia Juridica. Cu alte cuvinte, Executivul va da o noua ordonanta de urgenta care sa modifice un document similar pe care acelasi for l-a aprobat in urma cu cateva luni.
Ideea publicarii dosarelor pe Internet a fost lansata in urma cu cateva saptamani de catre Cazimir Ionescu, unul dintre membrii CNSAS. Acesta sustinea ca toate dosarele ar trebui sa fie facute publice, invocand modelul german. La momentul respectiv, mai multi membri ai Colegiului s-au opus, aducand ca principal argument faptul ca acest lucru ar insemna un volum mult prea mare de munca. Dar si ca unele dintre dosarele respective nu au cum sa fie publicate, intrucat contin informatii de interes national.
Zilele trecute, si presedintele PPE Wilfried Martens a pledat pentru publicarea tuturor dosarelor, demers prin care "se poate evita un cosmar". Romania se afla in fata unei alegeri esentiale - vrea sa intre in UE, dar umbra Securitatii inca planeaza asupra ei si, pentru a o risipi, singura cale e sa publice toate dosarele Securitatii, a declarat ieri, Martens, citat de NewsIn.
Publicarea selectiva ar insemna, potrivit lui Martens,"un razboi secret". "Putem urmari aceasta afacere despre Securitate: daca lasam deschisa posibilitatea publicarii numai a unor dosare si a evita publicarea altora, asta inseamna razboi, de fapt, un razboi secret. Dar daca vor fi publicate toate dosarele, se poate evita acest cosmar", a mai spus liderul PPE.
Legea lustratiei, inclusa in Legea CNSAS
O alta propunere lansata de consilierul primului-ministru a fost aceea ca sa se renunte la legea lustratiei.
"Ar trebui sa unificam inclusiv prevederile din aceasta ordonanta cu prevederile din legea lustratiei si sa renuntam la aceasta din urma.
Cu ajutorul a doua-trei articole, din punct de vedere tehnic, poti avea elementele de lustratie cuprinse in legea CNSAS", a explicat Oprea, in cadrul unei emisiuni radio.
Din toamna, dosarele politicienilor ajung pe Internet
Consilierul pe probleme de securitate al premierului, Marius Oprea, da asigurari ca CNSAS va publica pe Internet dosarele tuturor ofiterilor care au colaborat cu Securitatea si care in prezent ocupa demnitati publice, numiti sau alesi in anumite functii care pot crea incompatibilitati.
Curierul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Din toamna, dosarele politicienilor ajung pe Internet":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
