Cei care credeau ca Mona Musca si-a incheiat cariera politica si e gata sa se impace cu acest gind se insala amarnic. Surse bine informate din PNL sustin ca bataioasa deputata s-a confesat deja apropiatilor ca vrea sa isi continue cariera politica la virf, atit in politica interna, cit si in cea externa. Mai exact, Musca spera sa intre din nou in parlament, gratie votului uninominal care, spera ea, va fi introdus de la viitoarele alegeri. Musca se bazeaza, in acest sens, pe uriasa sa capacitate de a manipula masele de alegatori in relatia directa, merit pe care pina si adversarii cei mai acerbi din PNL i-l recunosc.

"In campanie, Mona era capabila sa izbucneasca instantaneu in lacrimi in fata batrinilor necajiti carora la promitea tot sprijinul, pentru ca jumatate de ora mai tirziu, la restaurantul hotelului unde era cazata alaturi de ceilalti liberali, sa isi stearga lacrimile si sa rida in hohote", ne-a destainuit un li-beral participant la turneele electorale. De altfel, conform unor informatii de ultima ora, in acest moment, se lucreaza intens la intocmirea unor liste de semnaturi de sustinere a deputatei liberale din partea cetatenilor, in special din judetul Caras-Severin, unde aceasta a activat ca deputat in trecut, timp de doua mandate, dar si din Bucuresti, unde activeaza in prezent.

Pe de alta parte, Musca va ramine euro-observator european din partea PNL, aceasta calitate neputind sa ii fie retrasa de catre partidul care a promovat-o, iar ea neconcepind demisia, inseamna ca, pina la alegerile pentru Parlamentul European, tara noastra va fi reprezentata la Bruxelles de o colaboratoare dovedita a Securitatii. S-ar putea, totusi, ca relatia ei cu Basescu sa aiba de suferit in viitor. Potrivit acelorasi surse bine informate, Musca este foarte pornita pe seful statului pentru ca acesta i-ar fi dat asigurari, pina in ultima clipa, ca SRI nu va trimite la CNSAS nimic in masura sa ii afecteze serios cariera, lucru care, cum se stie de acum, nu s-a prea intimplat.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.