Pitorescul Gigi Becali a declarat, ieri, ca va candida la Primaria Capitalei doar daca Alianta D.A. PNL-PD il va desemna pe Ludovic Orban, si nu pe Adriean Videanu, pe care liderul PNG il considera "om de onoare", informeaza Mediafax. "Daca Videanu va castiga alegerile in Alianta, e OK. Daca va castiga Orban, intru si eu in lupta. Stiu si eu foarte multe lucruri despre el si-am sa le spun atunci", a subliniat Becali. Mai mult, fostul candidat la Presedintie din partea PNG a precizat ca, pentru Orban, Capitala nu este punctul zero al democratiei, ci "punctul zero al hotiei". In acest sens, Becali l-a acuzat pe candidatul liberal ca este implicat "de 20.000 de dolari" intr-un proiect de infrastructura, desfasurat in Baneasa.

Ca de la balbait la balbait

"Am fost invitat intr-o emisiune la televiziune in care era si Orban asta. I-am pus cateva intrebari si-a inceput sa se balbaie. L-am vazut eu ce-i poate capul", l-a caracterizat Becali. Pe de alta parte, nici pe Videanu, Becali nu-l cunoaste foarte bine, insa ii place cum vorbeste: "Am strans mana cu el de cateva ori si mi-a placut cum vorbeste, ce idei are", a adaugat presedintele PNG.

Mai cuget, deci analizez

S-ar putea ca Gigi Becali sa fie dezamagit pentru ca sondajele Aliantei, cele care vor decide cine va candida din partea PNL-PD pentru Bucuresti, sa-l "desemneze" pe Videanu candidat. In acest sens, latifundiarul din Pipera a precizat ca, in cazul in care Orban pierde cursa, problema candidatului PNG va fi discutata in urmatoarele zile. "N-am stabilit pe cine vom lansa. Dar nici celelalte partide n-au stabilit inca. Trebuie sa avem totusi un candidat. Dar daca va fi Orban, atunci voi candida eu", a reiterat si concluzionat liderul PNG.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.