Pentru PSD, ultimele doua zile de migratie politica locala la "liber" au constituit un mic dezastru, 200 de primari si de consilieri luind calea altor partide.

Cea mai grea lovitura a primit-o PSD din judetul Constanta, unde a cistigat detasat alegerile locale. Astfel, unul dintre primarii "vedeta" ai partidului, Zamfir Iorgus, din Mangalia, a trecut la PD, tragind dupa el alti cinci primari. "Recordul" pierderii de primari, PSD il are in judetul Timis, 17 edili alegind alte partide. Si in Maramures, si in Alba, PSD a inregistrat pierderi grele, 14, respectiv 13 primari parasind partidul. In Dolj, fief traditional al PSD, fostul partid de guvernamint a pierdut patru primari, alti sase fiind ieri pe picior de plecare. O situatie similara s-a inregistrat si in Hunedoara, unde sapte primari au parasit PSD, iar alti sase negociau ieri cu celelalte formatiuni politice din judet. In alte doua judete considerate ca fiind "rosii", Tulcea si Ialomita, PSD a pierdut trei, respectiv doi primari. Majoritatea celor plecati s-au indreptat spre PD (circa 60%), PNL (30%), iar restul de 10% la PRM si PC.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.