Suportul popular aratat pentru unicameralism este un fenomen aparut in lipsa unei dezbateri publice reale fata de avantajele si dezavantajele acestuia. La nivelul perceptiei omului de rand conteaza in primul rand reducerea costurilor intretinerii unui Legislativ numeros. In domeniul teoriei politice acesta este un aspect secundar, dezbaterea fiind axata pe functionalitate si eficienta.

Eficienta crescuta, dar si vulnerabilitate la dictatura

Reducerea cheltuielilor bugetare este doar unul din avantajele mentionate de catre sustinatorii unui Parlament cu o singura Camera.

In general, se considera ca un Legislativ unicameral este mai puternic deoarece Guvernul nu mai poate exploata disensiunile dintre Camera inferioara si cea superioara pentru a-si mari puterea in detrimentul Parlamentului. Din aceeasi perspectiva, forul legislativ ar putea controla mai bine modul in care puterea executiva foloseste resursele bugetare.

In al doilea rand, eficienta si rapiditatea procesului legislativ ar creste considerabil deoarece este suficient un singur vot pentru un proiect de lege si ar fi eliminata astfel procedura de mediere intre Camere, in cazul unor pareri diferite.

La capitolul "Dezavantaje" sunt enumerate o oarecare rigiditate legislativa in sensul ca un parlament unicameral este mai putin dispus sa revina asupra unor legi anterioare daca acestea se dovedesc depasite sau neadecvate unor situatii noi si instaurarea unei dictaturi a majoritatii care poate afecta sever drepturile minoritatilor.
Astfel o tara cu parlament unicameral in care majoritatea este obtinuta de un partid nedemocratic este mai expusa la dictatura in absenta unui al doilea for care sa cenzureze derapajele autoritariste. De aceea, sistemul unicameral este preferat, in general, de state mici si omogene care nu se confrunta cu riscul unor disensiuni etnice sau religioase.

Citeste si:

Bicameralismul protejeaza minoritatile

Partizanii bicameralismului au si ei argumente serioase. In primul rand, bicameralismul este aproape obligatoriu in statele federale, unde interesele regiunilor mai mici nu trebuie defavorizate in comparatie cu cele mai mari.
De asemenea, bicameralismul presupune un consens mai larg, o deschidere catre dialog mai ampla intre fortele politice care sunt astfel mai protejate fata de autoritarism.

Cele doua Camere se pot controla reciproc si exista posibilitatea revenirii asupra unor legi adoptate din considerente populiste sau care incalca drepturi si libertati cetatenesti sau ale minoritatilor. Neajunsul principal al bicameralismului este ca adoptarea legilor este un proces greoi, care poate degenera uneori in blocaj.

Din aceasta cauza a fost adoptat Parlamentul unicameral in Danemarca. Tot in tarile cu Parlament bicameral este mai frecventa increderea scazuta in Legislativ deoarece prelungirea procesului legislativ si disputele mai aprige dau impresia de neeficienta si inutilitate.

Importanta este distinctia dintre doua tipuri clar diferentiate: un bicameralism "tare", in care cele doua Camere au puteri egale, si unul "slab", in care o Camera o domina clar pe cealalta. Primul tip caracterizeaza statele federale si republicile prezidentiale (Germania, Franta, SUA etc.), iar al doilea monarhiile constitutionale si republicile parlamentare (Marea Britanie s.a.). Al doilea tip este mai apropiat de unicameralism decat de bicameralism in sensul sau clasic. In general, sistemul bicameral domina Europa occidentala, in timp ce unicameralismul a fost adoptat in statele nordice (Danemarca, Finlanda, Norvegia) si fostele state comuniste din Est.

Din acest punct de vedere, Romania este o exceptie fiind intr-o zona in care Parlamentul unicameral este regula.