Intentia senatorilor PNL-PD de a-l revoca din functie pe presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, este, deocamdata, blocata de decizia Curtii Constitutionale. Chiar daca nu-l vor putea schimba in perioada imediat urmatoare, parlamentarii Aliantei nu au renuntat la ideea modificarii regulamentului in acest sens. Deocamdata, ei au gasit formula care ar putea duce la revocarea lui Vacaroiu. Pozitia sa, constitutionala a doua in stat, va fi asimilata cu aceea de presedinte al tarii. "Daca acesta din urma poate fi suspendat, in cazul in care incalca Constitutia , printr-o hotarare a Parlamentului, si Vacaroiu va putea fi revocat, in asemenea situatii, cu votul a jumatate din senatori", afirma surse din Alianta.
In aceste conditii, este posibil ca principala activitate parlamentara sa devina supravegherea actiunilor lui Vacaroiu si de completare a grupului parlamentar al D.A astfel incat sa-i ajunga voturile. De altfel, o alta modificare a regulamentului parca vine sa o desavarseasca pe cea de mai sus. Senatorii care vor demisiona dintr-un partid si implicit dintr-un grup parlamentar nu vor mai fi, ca pana acum, independenti fara drepturi, ci se vor putea integra imediat in alt grup.
Postura de senator independent nu va mai exista. Unele dintre modificarile regulamentului au in vedere relatiile guvern-Parlament. Pentru imaginea primului si recastigarea autoritatii celui din urma, parlamentarii PNL-PD au decis ca, o data pe luna, premierul sa vina in forul legislativ cu un raport de tipul starea natiunii si sa raspunda si la intrebari. Saptamanal, va exista "ora guvernului", in care ministrii vor fi obligati sa raspunda la intrebarile parlamentarilor. Aceste modificari, dar si altele pe care PNL-PD le tine deocamdata secrete urmeaza sa fie discutate si negociate cu reprezentantii PUR si UDMR.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Când nu mai poți avea încredere în nimeni... ai încredere în sufletul tău
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank va folosi un instrument digital realizat de iFactor pentru...
Sursa: futurebanking.ro
-
MAE, despre românii blocați la Dubai: Au fost ajutați să se cazeze până revin...
Sursa: wall-street.ro
-
Liniște interioară: Cuvinte-cheie care ne ajută să ne calmăm mintea
Sursa: garbo.ro