Adresantul demisiei a fost Parlamentul, nu Basescu

Dupa o consultare cu presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, Olteanu a trimis scrisoarea lui Timofte catre Comisia parlamentara de control al SRI pentru declansarea procedurii legale de eliberare din functie.
Directorul SRI este primul sef de serviciu secret care se conformeaza cererii Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului de respectare a procedurilor de inlocuire ale sefilor SRI si SIE. Astfel Parlamentul inregistreaza o prima victorie in conflictul in care a intrat cu Palatul Cotroceni. Deocamdata, Gheorghe Fulga nu a facut un gest similar desi a fost prezent ieri la Palatul Parlamentului pentru audierile din Comisia de control al SIE.

Timofte a facut primul pas in procedura prin care va fi desemnat un inlocuitor al sau, dar ultimul cuvant il va avea tot presedintele Basescu.

Acesta a declarat cu ceva timp in urma ca va desemna noii sefi ai serviciilor secrete doar dupa ce Parlamentul va aproba pachetul de legi ale sigurantei nationale, deoarece Constitutia si Legea de functionare a SRI nu prevad un termen in care seful statului este obligat sa-i nominalizeze pe sefii serviciilor de informatii.

Reunita in absenta presedintelui sau, Romeo Raicu (PD), Comisia SIE i-a spus lui Fulga ca il considera ramas in functie pana cand se va intra si in cazul lui in procedura normala de inlocuire.

Citeste si:

In schimb, Fulga asteapta o solutionare a disputei dintre Parlament si Cotroceni, cazul sau fiind si mai ambiguu decat cel al lui Timofte deoarece Legea SIE are prevederi contrare Constitutiei revizuite in privinta numirii conducerii Serviciului.

"Domnul Fulga ne-a spus ca demisia este una de onoare si irevocabila, asa ca asteapta hotararea juridica rezultata din discutiile ce vor avea loc pe plan juridic intre Presedintie si cele doua Birouri Permanente, pentru ca aceasta demisie sa intre in vigoare, pentru ca dansul, dupa cum s-a exprimat, nu mai doreste intoarcerea in fruntea acestui Serviciu", a declarat secretarul Comisiei, deputatul Daniela Buruiana (PRM).

Fulga, exonerat de vina de catre Comisia SIE

Dupa audierea lui Fulga, membrii Comisiei au ajuns la o concluzie previzibila: nici Fulga nu este vinovat de fuga lui Hayssam, pe motiv ca SIE are competente exclusiv in afara teritoriului tarii. Pe temeiul acestei logici irefutabile in absurditatea ei, Fulga a informat Comisia ca SIE a deschis un dosar operativ pentru Hayssam odata cu plecarea acestuia in strainatate.

In al doilea rand, Fulga a spus ca demisia sa nu are nicio legatura cu cazul sirianului si se gandea mai demult la un asemenea gest. Cu alte cuvinte, din trei sefi de servicii secrete care au demisionat in aceeasi zi, in plin scandal legat de disparitia sirianului, doi au facut-o din alte motive. Fulga a admis totusi ca discutiile de la Cotroceni pe marginea cazului Hayssam au fost "destul de aprinse", dupa cum s-a exprimat Daniela Buruiana.