PSD incepe sa se confrunte cu plecarea unora dintre membrii de partid, fie ca sunt nemultumiti de situatia interna, fie pentru ca vor sa-si pastreze functiile pe care le au.

Coalitia aflata la putere a "furat" primul deputat de la Opozitie. Deputatul Constantin Tudor, fost prefect al judetului Calarasi, a anuntat ieri in plenul Camerei ca a demisionat din PSD si ca s-a inscris in Partidul Umanist. Tudor a precizat ca demisia sa din PSD nu are nici o legatura cu dezbaterile care au loc in prezent la nivelul partidului.

El a adaugat ca a preferat PUR considerand ca intre cele doua formatiuni nu exista diferente doctrinare prea mari, dar si pentru ca a gasit la Calarasi o echipa care l-a primit "cu bratele deschise". Totodata, Constantin Tudor a informat deputatii ca este insarcinat cu coordonarea filialei PUR din judetul Calarasi. El a invocat doua articole din Regulamentul Camerei Deputatilor pentru a arata ca a devenit deputat independent si s-a afiliat la un alt grup parlamentar, respectiv cel al PUR. Cel mai important motiv al migrarii acestuia pare sa fie insa disensiunile de la nivelul organizatiei judetene din Calarasi, dar mai ales "discutiile nepartinice" cu Doru Ioan Taracila.

"Si intr-o familie, atunci cand sotii nu se mai inteleg, unul doarme intr-o camera si celalalt in alta", a declarat Constantin Tudor. El a precizat ca plecarea sa are in vedere si "calmarea situatiei la nivelul organizateiei judetene". Membru PSD din 1993, Constantin Tudor a detinut functia de prefect de doua ori, pentru un an intre 1996 si 1997 si cu mandat complet in 2000-2004.

Functia doboara gradul

Demisia lui Constantin Tudor din PSD va fi urmata, in curand, de altele. Primele semnale vin din Bistrita-Nasaud. Aici, PSD a pierdut majoritatea in Consiliul Judetean, dupa ce un consilier PUR, Gheorghe Pop, si un altul de la PSD, Viorel Marginean, au semnat, alaturi de consilierii PNL si PD, o lista pentru convocarea unei sedinte a Consiliului Judetean in care vor fi discutate proiecte ale Aliantei.
Presedintele CJ Bistrita-Nasaud, Gheorghe Marinescu (PSD), nu era de acord cu convocarea sedintei. Consilierul judetean PD Ioan Andreica a declarat ieri ca ambii au luat aceasta decizie pentru a-si pastra functiile pe care le detin. Gheorghe Pop este inspector general adjunct la Inspectoratul scolar Judetean Bistrita-Nasaud si doreste sa-si mentina functia si sa aplice politica Guvernului in teritoriu. Viorel Marginean este directorul Directiei Judetene de Posta Bistrita-Nasaud, unde vrea sa si ramana, motiv pentru care si-a manifestat indentia de a demisiona din PSD.


Despre autor:

Sursa: Realitatearomaneasca.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.