In casa presedintelui organizatiei municipale a PRM Iasi se petrec lucruri nebanuite. Vila lui Ioan Haraga gazduieste o firma specializata in divertisment erotic pe internet, care filmeaza non-stop 20 de fete in diferite ipostaze, potrivit Mediafax.

Locuinta peremistului iesean, gazda pentru o firma de divertisment erotic, are si un "nume de cod". Locuitorii din zona o cunosc sub denumirea de "casa cea mare si verde de pe stanga".

Vila cu doua etaje plus mansarda este situata in Bucium, un cartier select al Iasului, si a fost inchiriata anul trecut de Haraga firmei Intervision SRL.

Intre peretii cladirii, 20 de fete dezinhibate sunt filmate non-stop, in ipostaze obisnuite, dar au si programe "speciale": se "impusca" cu pistoale cu apa la marginea piscinei sau se lupta goale pe saltele.

Fetele din "casa Big Brother" de la Iasi sunt filmate non-stop de camere video, iar imaginile sunt difuzate contra cost doritorilor de senzatii tari pe canale private de pe internet.

Firma chiriasa se bucura de succes si a avut anul trecut o cifra de afaceri de 16 miliarde de lei vechi.

Seful PRM Iasi nu este deranjat de ceea ce se intampla in casa lui, intrucat locuieste in alta parte, iar chiriasii sunt bun-platnici si cu impozitele la zi.

"Am inchiriat casa anul trecut si de atunci n-am mai trecut pe acolo. Nu ma intereseaza ce se intampla. Contractul pe care l-am incheiat cu ei este legal, la fel si ce fac ei acolo. Au fost controlati de toate organele posibile si nu i-au gasit cu nimic in neregula. Atata vreme cat nu este nici evaziune fiscala, nici prostitutie, nu-mi pun problema de moralitate", a declarat, pentru Mediafax, Ioan Haraga.

In ciuda faptului ca atat Haraga, cat si chiriasii au refuzat sa dezvaluie suma platita pentru chirie, specialistii au apreciat ca peremistul ar putea incasa lunar 3.000 - 4.000 de euro.

Acesta este un prosper om de afaceri din domeniul panificatiei. In ultimii patru ani, acesta a detinut si doua functii publice: consilier municipal in legislatura trecuta si sef al Oficiului pentru Protectia Consumatorului, pana anul trecut.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.