Deputatul PNL Mona Musca a acuzat actuala conducere a PNL de "prostie", pe motiv ca nu isi explica cum deputatii Cristian Boureanu si Raluca Turcan au fost sanctionati, in timp ce ea nu.

"Nu vad de ce nu m-au sanctionat si pe mine. Mi-e greu sa-mi explic cum a fost posibila sanctionarea care s-a produs ieri (joi - n.r.)", a declarat Mona Musca, sustinand ca "singura explicatie pentru ce se intampla in PNL este prostia". Mona Musca a tinut sa il contrazica si pe Adrian Iorgulescu, reprezentantul Comisiei de etica a PNL, precizand ca nu poate fi vorba de o directionare a sa din partea cuiva.

"Nu suntem directionati nici dinauntru, de domnul Dinu Patriciu, nici din afara, de SRI. Suntem in stare sa gandim singuri, suntem in stare sa dezbatem public actiunile PNL si e nevoie de dialog, nu de un monolog si apoi sa pleci", a mai spus liberala. In plus, rezolutia PNL cu privire la echilibrul din Alianta D.A. a fost calificata de Mona Musca ca fiind "uluitoare". "E uluitor: pe de-o parte ne certam cu PD, pe de alta parte, spunem ca noi vrem cu PD, iar apoi spunem ca vrem singuri si nu vrem cu PD. Pe de-o parte facem pace cu PD, in schimb facem razboi in interiorul PNL. Eu chiar nu inteleg care e viziunea conducerii partidului", a precizat Musca.

Aceasta i-a lasat inca o data de inteles premierului Calin Popescu Tariceanu ca nu agreeaza prezenta sa la conducerea partidului. "Nu ma intereseaza cine e in fruntea PNL, poate sa fie si un afis. Important este cum actioneaza in beneficiul cetatenilor, cum actioneaza in beneficiul liberalilor", a afirmat reprezentanta PNL, care a propus strangerea randurilor in partid pentru crearea de proiecte pentru Romania si pentru liberali.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.