„Peste doi ani sper sa deschidem portile acestui asezamint de cultura si odihna“, a spus ieri CV Tudor la inaugurarea „puscariei mafiotilor“.

Membri ai partidului au cumparat 3,3 hectare de teren in comuna Contesti, judetul Dimbovita, pentru a ridica un penitenciar. Organizatorii sfintirii pietrei de temelie au montat o pinza pe care a fost pictat un zid de inchisoare cu cinci ferestre cu gratii. La fiecare fereastra era pictat cite un chip: Emil Constantinescu, Verestoi Atila, Nati Meir, Ovidiu Musetescu. Primii clienti ai stabilimentului, in opinia lui Vadim. A cincea fereastra era libera.

Intrebat cine ar trebui sa apara acolo, Vadim Tudor a raspuns ca e vorba despre un politician foarte cunoscut, din tabara acelor politicieni cu moravuri picante. "Nu apare si chipul lui, ca nu am vrut sa-l pun in garda. Dar va reamintesc ca principalul criteriu de acces la cursurile de dans ale acestei institutii este marimea contului bancar", ne-a spus Tudor.

Securistul cu fata umana

Tribunul, insotit de fiicele sale, a fost primit dupa tipicul de idolatrie al acestui partid. Flacaii l-au inconjurat cu steaguri ale UE, PRM si ale tarii noastre, iar doua cohorte de batrinei aplaudau entuziasmati. Inca de cind a pasit pe cimpul proaspat cosit si pina la plecare, antrenul a fost asigurat de fanfara Casei de Cultura din Vaslui, adusa de Corneliu Bichinet - presedintele PRM si al Consiliului Judetean Vaslui, si care a interpretat din folclorul de puscarie: "Trece trenul printre munti", "Portofele, portofele", "Te-am zarit printre morminte" si "M-a mincat strainatatea". Iar din gura le-a zis de dor de liberare solista Silvia Ene.

Vadim Tudor a aruncat intr-o groapa, sapata linga o cruce proaspata, un document imbracat in piele de vitel, care vorbea despre inceperea lucrarilor la inchisoare, si a stropit peste el cu mortar. Apoi, i-a dat un ordin scurt lui Merce, fost colonel de Securitate: "Hai Merce, adu preotii". "Asta-i securistul meu cu fata umana" - a facut el catre ziaristi.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.