Peste 600 de delegati ai organizatiilor seniorilor din sectoarele 1-6 ale Capitalei l-au desemnat, joi seara, pe Mircea Rizoiu drept presedinte al Organizatiei seniorilor PSD Bucuresti. "Noi ne-am constituit pentru ca vrem sa fim un factor de constiinta al acestui partid. Nu mai suntem de acord cu nici un derapaj. Prioritara este grija pentru categoria persoanelor varstnice", a declarat Mircea Rizoiu, imediat dupa alegerea sa.

De asemenea, in structura de conducere au mai fost alesi alti 105 membri PSD, reprezentanti ai tuturor filialelor seniorilor din Capitala. Cu aceasta ocazie, presedintele PSD, Mircea Geoana, a promis ca reprezentantii seniorilor vor fi cooptati imediat, chiar de luni, la sedinta Biroului Permanent National, pentru ca aceasta initiativa sa se extinda la nivel national, in cadrul intregului partid.

"Este necesar sa nu mai privim pensionarii doar ca pe un bazin electoral, ci trebuie sa ne uitam la ei ca la oameni care au muncit o viata intreaga. Nu sunt doar votanti, ci oameni care au nevoie de solutii din partea noastra. Nimic altceva nu ne poate ajuta la refacerea increderii romanilor in PSD decat nu un mesaj credibil", le-a spus Mircea Geoana celor prezenti. El a mentionat ca exista deja solutii de dublare a punctajului de pensie si pentru majorarea fondului de pensii.

Totodata, liderul PSD a promis ca va initia un proiect de lege pentru ca pensionarii in varsta de peste 70 de ani sa poata fi ajutati de catre banci cu credite, astfel incat ei sa isi poata permite sa se mute dintr-o casa intr-alta sau sa faca diverse amenajari, daca situatia o cere. Mircea Geoana a afirmat ca PSD, cand va veni la guvernare, va desfiinta Fondul Proprietatea si va infiinta Fondul Solidaritatea pentru a da bani celor care au contribuit la dezvoltarea economiei. "Vom aloca o cota parte pentru pensii din acest fond. Cea mai mare minciuna a fost recalcularea pensiilor, valoarea punctului de pensie fiind foarte mic. Inflatia a fost de 8,6% in Romania, iar indexarea doar de 3% la punctul de pensie", a
afirmat Geoana.

Ion Iliescu: "Un partid social democrat trebuie sa se sprijine pe cei mai intelepti"
Prezent la Conferinta seniorilor PSD, senatorul Ion Iliescu a salutat aceasta initiativa si a apreciat ca este specific unui partid social-democrat sa se sprijine pe cei mai intelepti. "Este vorba despre oameni care au facut temelia, sunt sarea si piperul partidului", a spus Iliescu, adaugand in acest sens ca, in opinia sa, social-democratia inseamna aplecarea catre oameni, realizarea unor legaturi cu oameni care gandesc de stanga.

"Trebuie sa avem oameni consecventi prin comportament, pentru a recastiga increderea. Problema PSD-ului este sa-si recastige autoritatea necesara. Trebuie sa invatam sa ne deschidem catre lume, nu prin aroganta. Sa ne deschidem catre oamenii de stanga si catre acele forte care cred in idei de stanga si pot crea o alternativa la dreapta politica", a spus Ion Iliescu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.