Modificarile aduse ar putea fi valabile doar pana in luna septembrie.

Proiectul de modificare a Codului Penal a fost in sfarsit aprobat de Parlament. Principalele noutati sunt abrogarea articolelor referitoare la insulta si calomnie, ca si introducerea raspunderii penale pentru persoanele juridice. Codul va intra in vigoare in 30 de zile de la publicarea sa in Monitorul Oficial.

In prezent, in Romania este in vigoare Codul Penal din 1968. Cel care a fost de fapt modificat in sedinta de ieri. Insa, in 2004, Parlamentul a adoptat un Cod Penal nou, care ar trebui sa intre in vigoare la 1 septembrie 2006. Documentul respectiv a fost supranumit "Codul lui Stanoiu", intrucat a fost adoptat in perioada in care Rodica Stanoiu era ministrul Justitiei.

In cadrul dezbaterilor de ieri din Plen, deputatii au reusit insa sa incurce lucrurile. Ei au respins cu majoritate de voturi un amendament al Comisiei juridice a Camerei, prin care s-ar fi amanat pana la sfarsitul acestui an intrarea in vigoare a "Codului lui Stanoiu", adoptat in 2004. Daca amendamentul respectiv era aprobat, Ministerul Justitiei ar fi avut mai mult timp la dispozitie pentru a face demersurile legale, astfel incat documentul din 2004 sa nu mai intre in vigoare.

Acum insa se ajunge la situatia ca modificarile aduse ieri in Parlament sa fie valabile doar pana la 1 septembrie, atunci cand actualul Cod Penal va fi inlocuit cu cel aprobat pe vremea guvernarii PSD.
Monica Macovei nu a parut ieri deranjata de aceasta situatie. Ea a declarat ca, pana in septembrie, Guvernul va actiona astfel incat Codul din 2004 sa nu intre in vigoare. "Documentul respectiv nu poate functiona, nu poate intra in vigoare, intrucat sunt foarte multe nemultumiri ale practicienilor, legate de articole din acel Cod", a spus Macovei.

Deputatii au adoptat, ieri, si proiectul de modificare a Codului de procedura penala. Astfel ca deputatii au aprobat varianta de 48 de ore pentru durata maxima in care procurorul poate efectua interceptarea convorbirilor telefonice fara mandatul judecatorului. Tot la 48 de ore a fost stabilita si durata in care procurorul trebuie, dupa expirarea termenului in care poate realiza interceptarea fara mandat, sa ceara judecatorului emiterea autorizatiei de interceptare a convorbirilor telefonice.

A ramas, in schimb, in textul Codului de procedura penala, termenul de 120 de zile ca durata maxima a inregistrarilor cu privire la aceeasi persoana si la aceeasi fapta, desi varianta initiala a Ministerului Justitiei prevedea 180 de zile.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.