Dupa ce o modificare a Legii nr. 112/1995 favorabila chiriasilor din casele nationalizate a fost adoptata recent cu voturile Aliantei, acum, parlamentarii PD mai dau o mina de ajutor celor care stau in casele altora.

Indelung contestata Lege nr. 112/1995 prevede la art. 9: "chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta (...) pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului".

Deputatii Traian Igas, Liviu Miroseanu si senatorul Dan Cirlan (toti membri PD) au o propunere legislativa care completeaza art. 9 si care stipuleaza ca "dreptul de cumparare poate fi exercitat indiferent de data obtinerii calitatii de chirias...".

Cu alte cuvinte, daca propunerea legislativa va fi adoptata, si persoanele care au preluat cu chirie imobile nationalizate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 112 pot achizitiona la preturi derizorii respectivele case nationalizate.

Si, evident, le-ar putea revinde imediat la preturi inzecit mai mari, daca modificarea de saptamina trecuta a legii, prin care se elimina interdictia de vinzare timp de zece ani de la cumpararea imobilului, va fi promulgata de seful statului.

O lege pentru "un grup de cetateni"

Unul dintre autorii modificarii legii, deputatul PD de Bacau Liviu Miroseanu, ne-a declarat ieri ca propunerea legislativa are la baza "sprijinul cerut de un grup de cetateni" care au venit la el in audienta si la senatorul PD de Iasi, Dan Cirlan. "Nu am efectuat nici un studiu de piata, nu am consultat documente pentru a vedea cite apartamente sint vizate de legea noastra. Au venit oameni in audienta, mi-au cerut ajutorul si am considerat util sa fac aceasta propunere legislativa. Miroseanu sustine ca initiativa sa legislativa nu afecteaza fostii proprietari "din moment ce 16 ani aceste case nu au fost revendicate, nu mai are cine sa le revendice", si ca "oricum toate casele trebuie sa aiba un proprietar".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.