Fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, a anuntat ca PSD a depus vineri, in parlament, motiunea "Gripa lui Flutur", tinand cont de faptul ca agricultura a ajuns in cea mai grava situatie, culminand cu epidemia gripei aviare.

Senatorul social-democrat considera ca responsabilii acestui minister dau dovada de lipsa de profesionalism prin lipsa de coordonare in gestionarea crizei aviare. "Situatia din Romania este cea mai dramatica din Europa, intrecand chiar situatia unor tari din Africa, unde raspandirea gripei a fost mai bine controlata, de exemplu, in Bulgaria fiind depistate 4 pasari, la granita cu Romania, in Croatia 35 lebede moarte, in Grecia 5 pasari salbatice identificate, prohibite pe o zona cu raza de 10 km, in Ucraina 140 de pasari fiind sacrificate, cazurile fiind inregistrate din februarie. Pana saptamana trecuta, in Romania s-au inregistrat focare in 33 de localitati care au fost infestate cu peste 150 000 de pasari sacrificate", a declarat Ilie Sarbu.

Un nou exercitiu de imagine
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, considera ca, prin depunerea unei motiuni simple pe tema gripei aviare, senatorii social-democrati incearca un nou exercitiu de imagine. "Aceasta initiativa nu are nici un fundament real si se bazeaza doar pe speculatii si declaratii propagandistice. Social-democratii spera ca, prin astfel de demersuri politice, sa creasca vizibilitatea si popularitatea unui partid macinat de lupte interne.

Liderii PSD ar trebui sa isi faca mai degraba "mea culpa" pentru faptul ca au impiedicat in mod deliberat reformarea sistemului agricol, decat sa depuna motiuni impotriva ministrului Flutur si a Guvernului Tariceanu", sustine Dan Motreanu, intr-un comunicat de presa.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.