Presedintele PNL Bucuresti nu exclude ipoteza unei colaborari PSD-PD, mai ales ca, a tinut el sa precizeze, in fond ambele partide se trag din fostul FSN: "Au fost momente in care au existat intelegeri intre PD si PSD. La prima alegere a conducerii CNSAS, al doilea, cedarea pozitiei de avocat al poporului de PD catre PSD si al treilea, alegerea viceprimarului de la sectorului 2 al Capitalei."

In ceea ce priveste organizarea de alegeri anticipate in 2007, Orban are aceeasi parere ca seful sau de partid, Calin Popescu Tariceanu: "Mi se pare o aiureala."

One-man-show

Aflat intr-o vizita la Priboieni-Arges, unde a fost invitat la zilele localitatii de presedintele PNL Arges, deputatul Adrian Miutescu, Orban nu a pierdut ocazia sa-si manifeste calitatile de om politic, dar si pasiunea pentru muzica populara. Presedintele PNL Bucuresti a sustinut un mini-recital. Orban a cantat in fata a peste 300 de oameni "Mandruta cu ochi caprui" si "Mocirita cu trifoi", dupa care le-a spus un banc: "Basescu s-a operat la Viena, deoarece a aflat Elena Udrea ca din echipa de medici face parte si doctorul Ciomu".

Spectacolul lui Orban a starnit aplauze publicului si admiratia presedintelui PNL Arges, Miutescu declarand ca el este emotiv si nu ar putea canta in public. Potrivit AM Press, Orban a declarat ca inca din tinerete are o pasiune pentru muzica. "Am atestat de artist, atat vocal, cat si la chitara, iar in tinerete cantam la balurile sasesti din apropierea Brasovului. Puteam sa le cantam orice fel de melodie ritmata, pentru ca ei dansau Mars in vals", a spus liberalul. Intrebat daca nu l-ar tenta o cariera muzicala, Orban a raspuns ca poate in acelasi timp sa faca atat politica, cat si sa cante.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.