Partidul Social-Democrat recurge din nou la motiunile in cascada ca mijloc de lupta politica.

Motiunea de cenzura a ramas batuta in cuie pentru luna iunie, dar "incalzirea" va fi facuta prin alte doua motiuni simple. Acesta este al doilea val de motiuni ale opozitiei din aceasta legislatura, dupa cele prin care PSD si PRM au incercat sa blocheze inlocuirea lui Nicolae Vacaroiu si a lui Adrian Nastase de la sefia Camerelor Legislativului.

Vizati sunt doar liberalii

Astfel, Biroul Permanent National al PSD a decis ca activitatea a doi ministri sa fie supusa unui test de incredere in plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. Este vorba de titularii portofoliilor de la Agricultura si Sanatate, Gheorghe Flutur, respectiv Eugen Nicolaescu. Frenezia motiunilor a cuprins PSD intr-o asemenea masura incat, intr-o singura zi, liderii sai au decis si depunerea motiunii, si anuntul oficial la Senat. "Beneficiarul" atentiei PSD este Flutur, din cauza panicii starnite de aparitia gripei aviare in Bucuresti. Social-democratii se pregatesc si pentru infiintarea unei comisii de ancheta a modului in care epidemia de gripa aviara s-a extins atat de mult si a gradului de vinovatie a lui Flutur pentru aceasta situatie.

"Poate domnul Flutur intelege ca trebuie sa plece" a explicat Ponta motivele actiunilor rapide ale partidului sau. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a vorbit chiar de o criza "provocata" de ministrul Flutur. "Daca domnul Tariceanu il ia in brate pe ministrul Agriculturii, este obligatia opozitiei sa traga un semnal de alarma" a declarat Geoana la finele sedintei.
A doua motiune il vizeaza pe un ministru care a mai trebuit sa faca fata unei asemenea experiente, Eugen Nicolaescu. Acum pesedistii ii reproseaza ca vrea sa transfere cozile din fata farmaciilor in fata dispensarelor si cabinetelor medicilor de familie. Transferul cozilor de la o locatie la alta este un motiv suficient pentru o motiune simpla a PSD. Aceasta va fi depusa la Camera Deputatilor saptamana viitoare.

Mingi ridicate la plasa PD

Daca motiunile depuse anul trecut au avut un scop precis, si anume blocarea dezbaterilor pe marginea Regulamentelor Camerelor, acum PSD incearca sa pescuiasca in apele tulburi ale coalitiei. Subiecte pentru motiuni se pot gasi sau pot fi inventate usor, iar PSD mizeaza pe o defectiune majora in cadrul coalitiei de guvernamant. Pana acum, aceasta a respins cu usurinta tentativele opozitiei de a inlatura un ministru sau altul. In asemenea ocazii, liderii partidelor din arcul guvernamental au reusit sa-si mobilizeze parlamentarii sa respinga demersurile PSD si PRM. In schimb, situatia de acum este ceva mai complicata. Nu intamplator, motiunile ii vizeaza pe ministrii liberali, in speranta ca PD ar putea vota alaturi de opozitie.

Sperantele PSD sunt alimentate de faptul ca lideri democrati au dat de inteles ca actuala formula guvernamentala nu mai este agreata in sediul din Aleea Modrogan. Boc a spus recent ca PD spera sa nu fie pus in pozitia de a vota in favoarea motiunii de cenzura. In plus, Vasile Blaga a vorbit de "caii" care ar trebui trimisi la odihna dupa ce au obosit, trimitere transparenta la actualul premier. Chiar daca PD nu ar risca sa voteze motiunea de cenzura, PSD spera ca democratii nu s-ar da in laturi de la a da o palma premierului printr-un vot de blam dat unui ministru PNL. Social-democratii le-au mai dat o ocazie democratilor printr-o decizie luata tot ieri, la sedinta BPN. PSD a solicitat infiintarea unei alte comisii de ancheta pentru a analiza modul in care a fost finantata inscriptionarea fluturasilor in care premierul anunta poporul ca integrarea in UE este aproape. Social-democratii vor ca Tariceanu sa dea socoteala pentru eventuala cheltuire nechibzuita a banului public.

PNL il sustine pe Flutur

In cadrul Biroului Permanent Central, conducerea liberalilor si-a reafirmat sprijinul fata de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. "Masurile care au fost luate sunt foarte corecte, sunt ceea ce este nevoie in aceasta perioada, si toti colegii din Biroul Permanent au apreciat si sustinem cu totii activitatea ministrului Flutur", a declarat Tariceanu la finele sedintei. Flutur a prezentat o informare colegilor sai despre masurile pe care le-a luat in directia stavilirii extinderii gripei aviare, iar liderii liberali s-au declarat satisfacuti.

Mai mult, ei au aprobat o solicitare a ministrului prin care se preconizeaza trecerea Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare in subordinea Ministerului Agriculturii. Decizia oficiala in acest sens va fi luata maine in cadrul sedintei de Guvern. Potrivit presedintelui PNL, Popescu Tariceanu, activitatea agentiei a fost marcata de "deficiente extrem de grave".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.