Ca la noi la nimenea: mai multi senatori ai Aliantei D.A. si unul conservator au votat, ieri, pentru proiectul democratului Marius Marinescu privind desecretizarea contractelor de privatizare, netinand cont de decizia, luata cu doar cateva ore inainte in cadrul intalnirii liderilor coalitiei din Senat. Initiativa a beneficiat de sprijinul opozitiei PSD-PRM, in timp ce majoritatea reprezentantilor coalitiei au votat impotriva, conform punctului de vedere negativ al guvernului privind proiectul.

Acesta a fost respins in lipsa unui singur vot favorabil, cu 35 voturi pentru, 33 impotriva si 3 abtineri, fiind prezenti 72 de senatori. Trei senatori democrati, unul liberal si unul conservator au votat pentru proiectul legislativ al lui Marius Marinescu si un reprezentant al PD s-a abtinut de la vot, in pofida faptului ca, potrivit liderului interimar al grupului Aliantei, Viorel Arion, la intalnirea de ieri dimineata a liderilor grupurilor politice ai coalitiei din Senat s-a stabilit ca acesta sa fie respins in plen.

Proiectul legislativ prevede ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are obligatia sa puna la dispozitia oricarei persoane interesate contractele de privatizare spre consultare la sediu. De asemenea, initiatorul a prevazut ca desecretizarea acestor contracte este conditionata de mentinerea secretului asupra informatiilor obtinute daca acest lucru este prevazut de lege si ar putea afecta interesul public, ar prejudicia interesul legitim al partilor sau ar afecta libera concurenta.

Conform punctului de vedere al guvernului accesul persoanelor interesate la astfel de informatii este reglementat prin Legea 544/2001. Senatorul liberal Varujan Vosganian a subliniat ca procesul de privatizare se apropie de final si si-a marturisit mirarea privind "vioiciunea" reprezentantilor PSD fata de aceasta initiativa legislativa, in conditiile in care proiectul a fost gandit atat pentru contractele de privatizare viitoare, cat mai ales pentru cele aflate incheiate.

La randul sau, senatorul UDMR Verestoy Attila, care a atras atentia ca, desi initiativa vizeaza desecretizarea contractelor aflate in derulare, pe principiul neretroactivitatii legii, poate fi aplicata doar celor viitoare. Senatorul Marius Marinescu a replicat ca mai sunt de privatizat peste 1.200 de societati si a tinut sa sublinieze faptul ca insusi presedintele PD, Emil Boc, sustine desecretizarea contractelor de privatizare.

Un proiect similar, apartinand unui senator PSD, care da competente sporite Parlamentului in controlul asupra contractelor de privatizare, a fost deja adoptat de Senat si a trecut de comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor, primind avize favorabile.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.