Conflictul deschis dintre presedintele Basescu si primul-ministru Tariceanu este doar ultimul episod dintr-un serial "Razboiul dintre palate" ce a inceput inca de acum 16 ani. Faptul ca Tariceanu este al patrulea premier ce intra in conflict deschis cu titularul functiei de sef al statului este un indiciu clar ca nu este vorba doar de orgolii personale sau interese conjuncturale divergente, ci de o boala institutionala cronicizata.

Pana acum diferendele au fost solutionate de fiecare data in favoarea presedintelui. Petre Roman, Victor Ciorbea si Radu Vasile au fost fortati sa paraseasca sefia Executivului din cauza blamului prezidential. In cazul ultimilor doi, procesul a fost usurat de disensiunile din interiorul coalitiei de guvernamant. In schimb, Tariceanu are de partea sa un avantaj pe care predecesorii sai nu l-au avut: Constitutia - "cartea pe care mizez totul", dupa textul unui slogan folosit de Basescu in campania electorala.

Metoda 1: presiunea strazii

Prima batalie dintre presedinte si premier s-a desfasurat fara reguli, fapt ce i-a facut pe unii sa spuna ca am asistat la o adevarata lovitura de stat. In septembrie 1991, Petre Roman si-a depus mandatul sub presiunea batelor minerilor ce luau cu asalt Palatul Victoria. Cum Romania postrevolutionara era atunci un stat in care institutiile inca asteptau o reglementare constitutionala, singurul mod in care Roman a cautat sa-si salveze pozitia a fost sa-si depuna mandatul sperand ca presedintele Iliescu il va nominaliza ca prim-ministru din nou.

Acesta l-a preferat pe tehnocratul Theodor Stolojan, fiind nemultumit, pare-se, de ritmul reformelor impus de Roman. Multi sustin si astazi ca Iliescu a orchestrat "excursia" din 1991 la Bucuresti a minerilor. Astfel, presedintele si-a asigurat dominatia nu numai asupra Guvernului lui Nicolae Vacaroiu, personaj care n-a indraznit sa-l contrazica vreodata pe presedinte, ci si a FDSN-ului de atunci, al carui sef de facto a fost tot Iliescu.

Metoda 2: ocolirea Constitutiei

Situatia s-a schimbat radical o data cu 1996, cand puterea a fost preluata de coalitia CDR-USD-UDMR. Perioada a fost una a razboiului fiecaruia cu fiecare: presedintele Emil Constantinescu cu premierii Victor Ciorbea si Radu Vasile, CDR cu PD, PNL cu PNTCD, PNTCD cu el insusi. In aceste conditii, Ciorbea si Vasile s-au trezit in situatia de a merge pe sarma fara plasa de protectie dedesubt.

Citeste si:

Primul a fost "trantit" chiar de Traian Basescu, ce a reusit ca ministru al Transporturilor ce nu mai poate face ca presedinte. O disputa verbala dintre cei doi a provocat o atitudine inflexibila a lui Ciorbea ce a cerut PD retragerea lui Basescu din Guvern. Dupa un moment de ezitare, Roman a decis sa-si sprijine ministrul amenintand cu retragerea de la guvernare a PD. Pentru a dezamorsa criza, presedintele Constantinescu si partidele din CDR l-au fortat pe Ciorbea sa demisioneze pe 30 martie 1998. Parlamentul nu a avut nici un cuvant de spus in acest scandal.

Plecand de la premisa discutabila ca "ceea ce nu este interzis, este permis", Constantinescu a facut aceeasi manevra si cu Radu Vasile. Acesta a fost revocat din functia de premier in decembrie 1999, fapt care a ridicat serioase obiectii de neconstitutionalitate. PDSR s-a gandit chiar sa conteste decizia la Curtea Constitutionala si sa declanseze procedurile de demitere a presedintelui de catre Parlament. Ultimul premier al CDR, Mugur Isarescu, si-a pastrat pozitia pana la alegeri si datorita gradului minim de implicare in jocurile politice, pe modelul lui Theodor Stolojan, in perioada 1991-1992.

Razbunarea premierilor

Urmatorul tandem la conducerea tarii a fost format in 2000-2004 de presedintele Iliescu si premierul Nastase. Acesta din urma a evitat sa intre in conflict deschis cu Cotrocenii, dar diferende au existat, astfel fiind cadorisit de Iliescu cu apelativul de "Arogantul".

In schimb, Nastase a incercat sa-si asigure pozitia pe mai multe planuri. A insistat sa devina si presedinte al PSD incercand sa instituie un model in care premierul sa cumuleze si pozitia de lider al partidului de guvernamant pentru ca actul de guvernare sa fie mai eficient. In plus, Nastase a avut grija ca in Constitutia revizuita in 2003 sa fie introdus, in articolul 107, un paragraf care interzicea explicit presedintelui sa-l demita pe primul-ministru.

Tariceanu se bucura acum de avantajele intaririi pozitiei primului-ministru prin modificarea Constitutiei. Daca si el conduce un Guvern de coalitie a carui coeziune lasa mult de dorit, in schimb Tariceanu beneficiaza acum de roadele unei pozitii pe care predecesorii lui maziliti de presedinte nu s-au bucurat: este sef de partid. In consecinta, Tariceanu are in spate PNL-ul chiar daca unii colegi de partid l-ar vrea plecat de la Palatul Victoria. In momentul de fata, doar Parlamentul mai poate provoca o cadere de Guvern, prin motiune de cenzura. Chiar daca Basescu ar incerca sa o provoace, Tariceanu mai are atuul unui posibil sprijin parlamentar al partidelor aflate acum in opozitie.