PSD clocoteste. Adrian Nastase, invitat ieri dupa-masa la sediul din Kiseleff pentru a fi convins sa-si dea demisia, a iesit la lupta. „Nu demisionez, vreau congres extraordinar!“, a declarat fostul premier inainte de a intra la judecata.

Luni dimineata, ora 10.00. Liderii PSD s-au adunat intr-un grup operativ sa discute despre recredibilizarea partidului si despre agenda dezbaterilor de miercuri cind se vor intilni cu liderii tuturor organizatiilor judetene. La o jumatate de ora, la sediu a sosit si Dan Ioan Popescu, liderul autosuspendat al organizatiei partidului din Capitala. Adrian Nastase nu a fost invitat la sedinta la care au participat Mircea Geoana, Miron Mitrea, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Nicolae Vacaroiu, Sorin Oprescu si Ilie Sirbu. Doar ultimele zece minute ale sedintei au fost alocate posibilei demiteri din partid a lui Adrian Nastase care se va discuta in seara aceasta de catre PSD-sector 1.

"Excluderea e o solutie timpita"

Liderii prezenti au decis sa solicite organizatiei de sector sa renunte la discutarea demiterii lui DIP. Motivul: cei doi lideri cazuti in dizgratie sint inca prea puternici pentru a putea fi operati impreuna. "Am venit aici pentru a ma consulta cu unii colegi pe alte probleme", a declarat sec, la iesire, Dan Ioan Popescu. Mircea Geoana a evitat, dupa sedinta, sa spuna precis ce soarta ii pregateste partidul lui Nastase: "Exista o problema de credibilitate a partidului, exista citeva alternative pe care le vom discuta miercuri, trebuie sa gasim o formula inteligenta, coerenta, colegiala ca sa iesim din aceasta situatie. Solutia excluderii e o solutie timpita. Asta nu inseamna ca nu putem sa ascultam opiniile colegilor nostri care au astfel de variante. Marti, la sectorul 1, se va discuta acest subiect. Am discutat in aceste zile cu Adrian Nastase si vom discuta si-n zilele urmatoare. Vom lua o decizie, probabil miercuri".

Micul Titulescu, gata sa urce pe tronul partidului

Luni dupa-masa. In Parlament, fidelii lui Adrian Nastase discutau deschis despre o strategie de contraatac - convocarea unui congres extraordinar care sa incerce schimbarea actualei conduceri centrale a PSD. Victor Ponta ne-a declarat ca liderii partidului nu sint in stare sa conduca partidul, scorul lui, conform sondajelor, ajungind la 20 de procente. Ponta a spus ca va propune miercuri convocarea urgenta a unui congres extraordinar. La care "eu sint gata sa candidez si la functia de presedinte". Deputatul Nicolae Badalau, liderul PSD-Giurgiu, filiala care i-a oferit azil lui Nastase daca va fi demis din organizatia sectorului 1, sustine total ideea congresului extraordinar: "Da, vreau! Conducerea actuala nu mai reflecta agenda populatiei. Ne ocupam doar de lupte interne. Candidatura lui Ponta… el trebuie sa-si asume raspunderea". Viceliderul PSD Ilie Sirbu nu vrea congres. "Avem o conducere aleasa. Acum nu avem probleme deosebite. Scandalul referitor la Nastase il avem de citeva luni, dar conducerea va rezolva problema aceasta de imagine." Senatorul George Maior nu-l vede pe Ponta sef al PSD "decit peste vreo 15 ani.

Cei care vor congres sint cei nemultumiti si obisnuiti cu un stil bolsevic de rezolvare a situatiilor. Ei doresc o conducere cu mina forte. Exista si un grup care mai gindeste, cel de la Cluj care, daca ar accepta congresul, ar face-o pentru delimitarea apelor si orientarea partidului spre o stinga moderna".

Nastase: "M-am saturat sa stau in tacere si in umbra!"

Luni, ora 16.30. Adrian Nastase intra in sediul din Kiseleff nr. 10. "Nu demisionez, nu o sa mai tac". Dupa ce a spus ca "m-am saturat sa stau in tacere si in umbra", ca nu se considera vinovat pentru decredibilizarea partidului si dupa ce l-a criticat pe Traian Basescu pentru campania anticoruptie, Nastase s-a declarat pentru congres extraordinar.

Geoana:"I-am oferit posibilitatea sa-si dea demisia"

"I-am oferit posibilitatea sa-si dea demisia din presedintia Camerei Deputatilor si din functia de presedinte executiv al PSD. Ramine ca miercuri (la sedinta cu liderii judeteni - n.r.) sa luam o decizie. Avem toti o raspundere fata de partid, o are si el. Din punctul meu de vedere, el trebuie sa faca un gest de demnitate si curaj. Trebuie sa mergem inainte", a declarat ieri seara Geoana, dupa doua ore de discutii intre conducerea centrala a PSD, in frunte cu Miron Mitrea, Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc, si Adrian Nastase. Ca argument forte pentru aceasta discutie, Geoana a invocat "problemele de imagine ale lui Adrian Nastase pe cazul Zambaccian si matusa Tamara". Adrian Nastase a considerat ca fiind "aberante" aceste solicitari. "Chestiunea asta (demisia - n.r.) este aberanta.

Ti-o dai cind consideri ca e cazul, e un gest unilateral. Nu au rost asemenea tipuri de abordari aberante. Aceasta varianta nu se poate folosi in relatie cu mine. Nu cred ca, aruncind lest din balon, se mai obtine oxigen pentru o saptamina". Nastase a spus ca va cere miercuri convocarea unui congres extraordinar, idee respinsa de Geoana si Mitrea. Ultimul a declarat ca nu va candida din partea PSD pentru presedintia Camerei Deputatilor. Potrivit liderilor PSD, Ion Iliescu a pastrat, pe timpul negocierilor cu Nastase, o atitudine neutra.

"Oamenii muncii" s-au saturat de "acesti doi domni"

Ce discuta pesedistii de rind cind vine vorba despre "scandalul Tamara" sau Dan Ioan Popescu? Vorbele sint simple, analizele cam din topor, dar solutiile nu lasa loc la interpretari. "Oamenii muncii" din PSD Bucuresti vor sa scape de Nastase si DIP.

O organizatie de sector din PSD Bucuresti era framintata de cazul Nastase si DIP inca de acum o luna. Circa 30 de pesedisti de rind au intors problema pe toate fetele si au ajuns la urmatoarea concluzie, caligrafiata frumos intr-un proces-verbal: "Imaginea partidului a fost sifonata foarte mult.
Membrii organizatiei considera ca scaderea in sondaje se datoreaza imaginii negative din presa si televiziune pe care a dat-o domnul Nastase cu 'matusa Tamara>> si domnul Dan Ioan Popescu cu averea pe care nu a putut sa o justifice pina in prezent. Totodata, membrii organizatiei propun ridicarea sprijinului politic al acestor doi domni, deoarece noi sintem un partid de stinga, iar dinsii, prin averea pe care o detin, ar parea sa apartina dreptei politice".

"Sa facem ceva constructiv"

O alta organizatie de sector s-a decis, spre sfirsitul lunii februarie, sa ia taurul de coarne. Dupa ce au dezbatut "problema ciinilor vagabonzi care s-au inmultit repede" si nemultumirile cetatenilor fata de "Apa Nova, care vine, strica un trotuar, o strada abia reparata si uita sa le refaca asa cum le-au gasit", pesedistii trec in ultima parte a sedintei la un subiect mai delicat: cazul Nastase. "Deoarece cazul dlui Dan Ioan Popescu nu este atit de mediatizat, credem ca nu este oportuna punerea in discutie a acestuia", se arata in procesul-verbal intocmit la finalul sedintei. In schimb, pesedistii de sector au constatat ca "afacerea Tamara si Zambaccian este un caz care a luat o amploare mult prea mare in mass-media si in viata politica din Romania.

Consideram ca toate acestea sint problemele personale ale dlui Adrian Nastase, probleme pe care trebuie sa si le rezolve cit mai repede, deoarece aduc prejudicii imaginii partidului. Se stie foarte bine ca eticheta partidului este aceea de partid corupt, iar noi trebuie sa facem ceva constructiv pentru a scapa de aceasta eticheta", se arata in procesul-verbal intocmit de o organizatie PSD Bucuresti.

Mica Sicilie din PSD Bucuresti

Unul dintre liderii PSD care a adus in discutie excluderea lui Nastase si DIP a facut plingere la politie impotriva unui coleg de partid pe motiv ca l-a amenintat ca-i da foc la casa.

Daniel Tudorache, seful organizatiei PSD de la sectorul 1, sustine ca el si familia lui au fost amenintati cu incendierea casei in care locuiesc de catre membrii Asociatiei Revolutionarilor din decembrie 1989, condusi de Nucu Serafim. Ieri, Tudorache a depus la Politia Sector 1 plingerea penala cu nr. 782177 impotriva lui Serafim. "Am cerut ajutor politiei pentru ca am primit amenintari la adresa mea si a familiei, ca-mi dau foc la casa, ca sar sa-mi taie gitul, in cazul in care votul organizatiei PSD-sector 1 de marti nu va fi cel dorit de revolutionarii lui Nucu Serafim, respectiv raminerea in partid a lui Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu", a declarat ieri Tudorache. El a spus ca Serafim este un apropiat al lui Vasile Gherasim, fostul lider al PSD-sector 1, care si-a dat vineri demisia din partid, in semn de protest fata de revolta mocnita din PSD.

"Eu sint tigan. Spun in fata ce am de spus"

Nucu Serafim a recunoscut ieri ca Tudorache l-a enervat: "Asociatia mea, care are 15.000 de membri, ii sustine pe Adrian Nastase si pe Dan Ioan Popescu si nu sintem de acord cu excluderea lor din PSD. Tudorache a aparut la TV si a spus ca a fost mandatat de sectorul 1 sa discute despre excluderea celor doi. Eu sint tigan, spun in fata ce am de spus. Nu l-am amenintat, daca spune asta inseamna ca e bolnav mental. Asociatia a depus azi la PSD Bucuresti o scrisoare in care ne exprimam sprijinul pentru Nastase si DIP".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.