Un proiect al Ministerului Justitiei, care le interzice parlamentarilor sa mai pledeze la bara, este criticat chiar de politicieni din Coalitie. In trecut, acest privilegiu era aparat de PSD.

Proiectul ministrului Justitiei privind interzicerea parlamentarilor si membrilor Guvernului de a practica avocatura si profesiile de executor judecatoresc, notar si lichidator judiciar este criticat de senatorul UDMR Kovacs Eckstein Peter si de deputatul PD Daniel Buda. Conform proiectului, deputatii, senatorii si membrii Guvernului nu vor putea indeplini, in perioada in care isi exercita mandatul, calitatea de avocat, notar, executor judecatoresc si lichidator judiciar.

Revolta avocatilor din UDMR si PD

"Eu nu agreez deloc acest proiect. Si-asa, ca parlamentar-avocat, ai tot felul de restrictii. Acum, fara ca acest proiect sa existe, unui parlamentar-avocat ii este interzis sa pledeze la judecatorii si tribunale in cauze impotriva statului roman sau in dosare complexe de criminalitate organizata. Si astea sint doar citeva dintre restrictii", sustine senatorul UDMR Kovacs Eckstein Peter, membru al Baroului Cluj, citat de MEDIAFAX. "Interzicerea practicarii acestei meserii ii va bulversa pe colegii mei avocati din Parlament. Intr-o atare situatie, pierzind contactul cu actul de justitie, iti pierzi clientii, iar dupa cei patru ani de Parlament, cind revii in viata publica, ai sa constati ca lumea te-a uitat. Si ca la virsta de 50-60 de ani, trebuie sa o iei de la capat. Pe romaneste spus, sint impotriva acestui proiect", a mai spus senatorul UDMR de Cluj, adaugind ca, de la inceputul acestei legislaturi, el a pledat in maximum 20 de cauze, toate la Bucuresti.

Buda se teme de "tubul de sticla"

Citeste si:

Deputatul PD Daniel Buda considera ca un astfel de proiect nu este "nimerit". "Daca proiectul e votat, avocatii-parlamentari vor fi complet rupti de practica judiciara, de procese etc. Vor fi ca-ntr-un tub de sticla. De ce nu sint de acord? Ca deputat, mi s-a intimplat sa iau parte la dezbaterea unor proiecte de legi, care, daca n-ar fi avut participarea mea sau a unor colegi avocati, ar fi aruncat intr-un haos legile din Romania", sustine Daniel Buda, membru si el in Baroul Cluj. El a recunoscut ca promovarea acestei legi ar diminua drastic veniturile avocatilor-parlamentari, afirmind ca de trecerea acestui proiect se vor bucura doar colegii sai care n-au cauze si cistiga din avocatura 8-10 milioane de lei vechi intr-o luna. "Doamna ministru cauta coruptia in rindul avocatilor? Eu am o pozitie transanta: sint impotriva acestui proiect. Avem nevoie sa fim ancorati in realitate. Nu e un privilegiu sa fii avocat parlamentar, ci o responsabilitate", a spus Buda, adaugind ca in ultimul an a fost avocat doar in cinci cauze.

Proiectul Macovei, in dezbatere 30 de zile

Potrivit proiectului Legii privind controlul averilor elaborat de Ministerul Justitiei, profesia de avocat este incompatibila cu statutul de parlamentar, membru al Guvernului sau ales local, incalcarea acestor prevederi fiind considerata abatere disciplinara. Proiectul de lege propus de Ministerul Justitiei este supus dezbaterii publice in cursul acestei saptamini, urmind ca forma finala sa fie inaintata Executivului peste 30 de zile.

PRM si PSD fac front comun Mai multi senatori juristi din Opozitie au respins propunerea Ministerului Justitiei, Viorel Dumitrescu (PRM) catalogind-o drept "absurda", iar Serban Nicolae (PSD) drept "o prostie". Senatorul PRM Viorel Dumitrescu crede ca proiectul este absurd, pentru ca "este de neconceput" ca intr-un Parlament sa nu fie juristi si mai ales avocati. La rindul sau, senatorul PSD Serban Nicolae a apreciat ca o astfel de propunere este "o prostie, pentru ca pune semnul egalitatii intre profesia de avocat, care este "esen- tiala" pentru protectia dreptului constitut ional la aparare, si exercitarea unei functii publice sau a unor profesii libere sub autoritatea statului, cum este cazul notarilor sau al executorilor judecatoresti.