Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ieri la Botosani, intr-o conferinta de presa, ca pentru sefii institutiilor descentralizate care incearca sa-si pastreze postul inscriindu-se in partide aflate la guvernare a fost instituita "carantina politica". Flutur, citat de Mediafax, a explicat ca el nu iubeste categoria persoanelor care isi schimba culoarea politica in functie de partidul aflat la putere, pentru a-si mentine pozitia in institutii ale statului. "Viata a aratat ca in drumul acesta lung prin desertul tranzitiei cei care au in sange acest comportament au o gena care recidiveaza", a spus Flutur. El a apreciat ca reforma clasei politice ar trebui sa inceapa din aceasta zona. "Turismul politic a creat multa instabilitate", a spus ministrul Agriculturii, care a adaugat ca 80% din telefoanele pe care le primeste acum "sunt de conjunctura". Biroul Permanent Judetean al PNL Botosani a adoptat o rezolutie prin care isi arata disponibilitatea de a primi noi membri, cu exceptia celor care "vin in partid pentru a-si pastra functia", a spus presedintele PNL Botosani, senatorul Mihai Tibuleac.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.