Conform unei declaratii de presa a purtatorului de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, afirmatiile Uniunii Civice Maghiare sunt iresponsabile, iar intentiile celor care vor sa declare ca sarbatoare oficiala ziua de 15 martie, Ziua Nationala a Maghiarilor de Pretutindeni, reprezinta "o intoarcere in trecut".

Cristian Diaconescu aminteste faptul ca Recomandarea 1201/1993 si Recomandarea 1623/2003 ale Consiliului Europei, precum si Conventia Cadru pentru protectia unitatii nationale si Carta Europeana pentru folosirea limbilor regionale si minoritare, stabilesc ca drepturile minoritatilor nationale nu sunt teritoriale si nu au legatura teritoriala, iar recunoasterea si protectia acestor drepturi sunt reglementate la nivelul fiecarui stat national.

De altfel, prin recenta Recomandare 1735 a Consiliului Europei se solicita statelor membre sa ia masurile necesare prin care sa rezulte, fara echivoc, respingerea oricarei incercari de a promova puritatea etnica la nivel statal sau de a organiza teritoriul si administrarea statului pe baze etnice, mai precizeaza purtatorul de cuvant al PSD.

Citeste si:

"PSD respinge categoric ideea conform careia acreditarea principiului segregatiei pe baze etnice in Romania ar reprezenta o prioritate mai mare decat integrarea europeana si invita toate partile interesate sa asigure armonizarea standardelor democratice stabilite la nivel european cu Constitutia si legile statului roman", spune Cristian Diaconescu. Nici Uniunea Democrata Maghiara din Romania (UDMR) nu este de acord ca ziua de 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sa fie folosita in scopuri politice.

"Orice solutie importanta pentru o minoritate trebuie realizata prin dialog cu reprezentantii majoritatii si prin instrumente politice, nu prin adunari populare, prin declaratii sau proclamatii", a afirmat Marko Bela.
Liderul UDMR a spus ca ideea autonomiei este importanta pentru reprezentantii comunitatii maghiare din Romania, deoarece prin diferitele forme de autonomie se realizeaza o convietuire echitabila intre minoritate si majoritate si se asigura pastrarea identitatii culturale, lingvistice si etnice.