Ca urmare a respingerii ordonantei de urgenta privind infiintarea DNA, mai multi europarlamentari din grupul socialistilor condamna PSD ca respinge legislatia anticoruptie. In plus, ei avertizeaza ca o consecinta a atitudinii social-democratilor romani ar putea fi aplicarea clauzei de salvgardare pentru Romania. Dupa ce ordonanta a fost respinsa la Senat, socialistii europeni s-au delimitat de colegii lor din Romania, afirmand ca formatiunea pe care o reprezinta "lupta impotriva coruptiei". Surse din cadrul grupului socialist european, citate de Deutsche Welle, au declarat ca la acest moment se inregistreaza o reorientare a politicii fata de PSD, primit ca observator in cadrul PE.

Wiersma vine sa rezolve "problemele din PSD"

Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, deputatul olandez Jan Marinus Wiersma, si-a anuntat intentia de a veni in Romania pentru a discuta ceea ce a numit "problemele din PSD". "Incepem acum procesul de monitorizare in vederea deciziei din mai, vom urmari cu atentie problemele privind legislatia anticoruptie, precum si problemele din Partidul Social-Democrat roman", a declarat deputatul olandez, intr-un interviu acordat BBC.

Wiersma si-a exprimat ingrijorarea ca respingerea ordonantei de urgenta privind infiintarea DNA ar putea afecta atmosfera din PE privind momentul aderarii Romaniei la UE. "Una din principalele noastre cereri a fost tocmai adoptarea legislatiei anticoruptie. Or, daca in cele din urma vom conchide ca legile nu sunt adecvate in Romania, aceasta va influenta dezbaterea privind posibilitatea amanarii aderarii cu un an. Este, deci, o situatie complicata si dificila si speram ca poate fi reparata in asa fel incat sa ne convingem ca legislatia anticoruptie e corecta. Dar, in opinia mea, ce s-a intamplat nu e pozitiv", a declarat eurodeputatul olandez.

Anul trecut, grupul socialist din PE i-a aparat public pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu de incercarile coalitiei de guvernamant de a-i indeparta din fruntea celor doua Camere ale Parlamentului. Iar in momentul in care PSD s-a plans la Bruxelles ca puterea incearca sa introduca rapid schimbari "neconstitutionale", Jan Marinus Wiersma s-a grabit sa le ia apararea colegilor social-democrati. "E intelept ca guvernele de coalitie sa respecte opozitia, pentru ca au nevoie de ea intr-o democratie parlamentara functionala, iar in al doilea rand, partidele din coalitie nu trebuie sa uite ca ceea ce incearca acum sa faca PSD-ului, va putea si PSD-ul sa le faca atunci cand va reveni la putere", declara Wiersma.

Citeste si:

"Socialistii europeni lupta impotriva coruptiei"

Parlamentarul socialist Jo Leinen, membru al Comitetului de Politica Externa a PE si unul dintre putinii cunoscatori interesati de politica romaneasca, a declarat in exclusivitate pentru Deutsche Welle ca lupta impotriva coruptiei este una dintre conditiile pentru aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007 si, daca exista indoieli in aceasta privinta, atunci clauza de salvgardare va fi aplicata. Leinen si-a exprimat speranta ca "pana la raportul Comisiei Europene din primavara raul provocat de respingerea ordonantei de urgenta privind infiintarea DNA va fi reparat in Bucuresti".

Socialistii europeni, a declarat europarlamentarul german Jo Leinen, au luptat intotdeauna impotriva coruptiei. "Vor fi multe critici in PE impotriva acestei blocari a ordonantei si care vor pune Romania intr-o situatie dificila. Sper ca votul va fi repetat si va avea succesul necesar". Leinen a avertizat explicit asupra rezultatelor dezastruoase pe care le-ar avea deraiajul privind lupta impotriva coruptiei exact cu trei luni inaintea raportului CE.

Chiar daca, admite Leinen, "partidele politice din fiecare tara sunt autonome si duc poltica pe care si-o doresc, aceasta poate avea consecinte la nivel european". In opinia parlamentarului german, UE ar avea nevoie de o tara clara si curata, insa coruptia reprezinta "raul suprem" pentru Romania.