Adjunctul sefului Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Onno Simons, atrage atentia ca aderarea Romaniei la UE la 1 ianuarie 2007 nu este o certitudine si invita autoritatile romane sa faca eforturi pentru rezolvarea restantelor.

"Ceasul din Piata Universitatii arata ca au mai ramas 341 de zile pana la 1 ianuarie 2007. Aceasta este data la care atat Romania cat si Uniunea Europeana s-au angajat sa fie gata pentru aderarea tarii dumneavoastra. Desi nu pot spune acum cu certitudine ca aceasta va fi data aderarii, pot spune deja ca a inceput numaratoarea inversa", a spus Simons, citat de Mediafax. El a adaugat ca vom sti in luna iunie daca Romania va adera la UE in 2007 sau in 2008, insa pana atunci "fiecare minut ramas trebuie folosit".

In plus, oficialul european a insistat asupra faptului ca UE sprijina reformele din Romania, dar rezolvarea problemelor depinde de eforturile tarii noastre. "Numai Romania poate sa lupte impotriva coruptiei, sa-si reformeze agricultura, sa se asigure ca sanatatea publica este ocrotita la standarde decente, sa-si protejeze mediul si sa-si imbunatateasca standardele de viata ale locuitorilor", a spus Simons.

Cu o zi in urma, seful Delegatiei CE la Bucuresti, Jonathan Scheele, a facut apel la realism, explicand ca "UE nu este un panaceu universal" si, cu toate ca apartenenta la aceasta organizatie va reprezenta un ajutor, Romania trebuie sa-si rezolve problemele pe plan intern.
Avertismentele oficialilor europeni vin sa tempereze optimismul autoritatilor de la Bucuresti, care se declara convinse ca integrarea Romaniei va avea loc la 1 ianuarie 2007.

Ieri, presedintele Traian Basescu a declarat, la Strasbourg, ca autoritatile de la Bucuresti nu se asteapta la nici o recomandare din partea Comisiei Europene in raportul de monitorizare care va fi dat publicitatii in luna mai. Dupa cum a explicat seful statului, "daca nu va fi aplicata clauza de salvgardare, inseamna ca raportul va fi unul normal, care da verde intrarii in UE la 1 ianuarie 2007". Pana atunci, Traian Basescu ii roaga pe parlamentarii europeni sa sprijine procesul de ratificare a Tratatului de aderare a Romaniei la UE. "Fac un apel catre parlamentarii din tarile unde tratatul nu a fost inca ratificat sa ne sprijine in demersul nostru de a ne integra in UE", a spus Basescu in discursul rostit in plenul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.